Maşini blocate şi accidente din cauza ninsorilor
0O maşină de mare tonaj încărcată cu combustibil a deraiat vineri seara târziu în şanţ la Kilometrul 25 de la Chişinău, în direcţia Bălţi. Ministerul Apărării anunţă că la faţa locului au intervenit geniştii Batalionului „Codru” al Armatei Naţionale pentru tractarea camionului pe carosabil, transmite IPN.
Tot aseară a avut loc un accident cu implicarea a două microbuze şi două autoturisme, care s-a produs la cinci kilometri de la Ştefan Vodă spre Tudora. Patru persoane, printre care şi un copil, au fost rănite. Militarii Batalionului 4 antiaerian au intervenit pentru descarcerarea şi transportarea răniţilor la spitalul din Ştefan Vodă.
Potrivit datelor Ministerului Apărării, până la miezul nopţii, militarii Armatei Naţionale au deblocat peste 30 de maşini de mare tonaj şi au scos din nămeţi peste 30 de persoane pe traseele Bălţi-Ţiganca, Condriţa-Leuşeni, Chişinău-Cricova şi drumul naţional M14.
Un alt accident s-a produs între localităţile Ialoveni şi Costeşti, unde un microbuz de pe ruta Chişinău-Moleşti a derapat şi s-a răsturnat. Ca urmare, patru persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital.
Persoanele aflate în dificultate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile pot apela la serviciile de urgenţă 901, 902 şi 903.