Kremlinul nu comentează decretul de aderare a Transnistriei la Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kremlinul nu comentează iniţiativa liderului separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, de a semna decretul de aderare a regiunii transnistrene la Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de Unimedia.

Dmitri Peskov şi-a motivat refuzul de a comenta prin faptul că nu are informaţii privind bazele decretului semnat de liderul separatist de la Tiraspol.

Şevciuk, a semnat joi un decret care pune în aplicare rezultatul referendumului din 17 septembrie 2006, când 97% dintre locuitorii regiunii au votat pentru alipirea la Rusia. Consultarea populară nu a fost recunoscută de nicio instituţie internaţională.

Potrivit Unimedia, măsura reprezintă primul pas către aderarea regiunii separatiste la Federaţia Rusă.

Decretul semnat de Şevciuk mai prevede şi ajustarea legislaţiei transnistrene la cea a Rusiei.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a calificat măsura drept o acţiune electorală şi populistă.

Regiunea separatistă Transnistria şi-a proclamat "independenţa" faţă de Republica Moldova în anii '90, în urma unui război sângeros, soldat cu aproximativ 1.500 de morţi, dar nu este recunoscută de comunitatea internaţională, inclusiv Moscova.

Rusia a trimis trupe în zonă: este vorba de circa 1.300 de militari, dintre care 350 fac parte din trupe de menţinerea păcii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite