Ion Ceban, despre guvernarea PAS: Cei care au zis că vor renunţa la privilegii, solicită mai multe decât predecesorii lor
0
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, aruncă noi săgeţi în direcţia reprezentanţilor actualei guvernări. Edilul spune că una dintre cauzele ambuteiajelor infernale din oraş o reprezintă solicitările frecvente din partea demnitarilor de a le oferi „coridor verde” pentru a se deplasa fără probleme pe străzile Chişinăului. Ceban spune că după o astfel de intervenţie, reglarea semafoarelor necesită timp, fapt ce creează haosul din oraş, notează IPN.
Ion Ceban afirmă că zilnic din partea reprezentanţilor instituţiilor statului vin zeci de solicitări privind oferirea privilegiilor în trafic, astfel încât guvernanţii să se deplaseze cât mai rapid la destinaţie. Solicitată să comenteze situaţia, premierul Natalia Gavriliţa l-a atenţionat pe Ceban că este vorba despre o informaţie ce vizează buna activitate a instituţiilor statului şi ea nu ar trebui făcută publică.
„Cei care au spus că nu vor avea astfel de privilegii sau se vor dezice de ele, de fapt, solicită mai multe privilegii decât predecesorii lor. I-am zis doamnei prim-ministru să nu încerce să mă sperie, în plus este o informaţie cu caracter public, este informaţie despre banul public, ţine şi de situaţia ambuteiajelor care s-a agravat. Am avut zile când am avut peste 80 de solicitări. Sunt oameni din instituţii foarte importante. Solicitările vin de la oamenii care au spus că nu vor aplica astfel de metode. Solicitarea coridorului verde este una dintre cauzele ambuteiajelor pentru că reglarea unui semafor ia timp. Dacă înmulţim acest timp la 80 vă daţi seama pe toate traseele ce se întâmplă ”, a spus Ion Ceban, în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8.
Ceban dă de înţeles că ambuteiajele din Chişinău ar fi şi un complot al Ministerului de Interne la adresa primăriei. Edilul spune că ridicarea maşinilor parcate neregulamentar şi fluidizarea traficului sunt prerogativele MAI, pe care instituţia nu şi le onorează.
„Cine are competenţa să ridice maşinile parcate de pe benzi? Doar poliţia. Primarul general nu poate să ridice maşini sau să le pună amenzi, pentru că n-are astfel de competenţe. Cei care ridică maşinile sunt reprezentanţii companiilor contractate de Ministerul de Interne, nu de primărie. Raţionamentul este că se încearcă să dea vina pe primărie. Jumătate de an în urmă, exista problema, dar nu era atât de gravă. Cineva vrea intenţionat crearea unei probleme şi pasarea responsabilităţii exclusiv pe primărie. Primăria nu se ocupă de gestionarea traficului”, a mai spus primarul Ion Ceban.
Primarul general al Chişinăului spune că pentru a fluidiza circulaţia rutieră, pentru a menţine ordinea publică în parcuri, curţile blocurilor, este necesară revenirea poliţiei municipale în subordinea primăriei.