Ion Ceban anunţă mecanismul de compensaţii la căldură: Achităm pentru incompetenţa guvernării care a negociat un contract defectuos cu Gazprom
0
Noul tarif la gazele naturale va genera cheltuieli considerabile pentru bugetul Capitalei, spune primarul Chişinăului, Ion Ceban, potrivit căruia municipalitatea va achita 40% din factura la încălzire pentru toţi locuitorii urbei care au venituri mai mici de 3.000 de lei, pentru fiecare membru al familiei.
Edilul spune că în perioada rece a anului presiunea pe buget va fi enormă şi va necesita redirecţionarea fondurilor de la proiecte de infrastructură pentru a asigura achitarea facturii oamenilor, notează IPN.
Primarul Chişinăului spune că administraţia centrală are restanţe faţă de primăria Chişinău încă din perioada rece a anului, când municipalitatea a asigurat plata facturii instituţiilor sociale. Edilul spune că primăria Chişinău achită pentru incompetenţa guvernanţilor care au negociat un contract defectuos cu Gazprom.
„Fondurile pentru întreţinerea instituţiilor sociale, şcoli, grădiniţe, nu sunt nici pe departe suficiente şi n-au fost prognozate luându-se în considerare un asemenea tarif. Deci, municipalitatea trebuie să achite diferenţa. Plătim factura Guvernului. Ceea ce înseamnă că aceşti bani, e vorba de sute de milioane de lei, nu vor ajunge la proiecte de infrastructură. Sper ca măcar o parte din cheltuieli să le putem recupera, pentru că este de datoria Guvernului să asigure administraţiile publice locale cu bani, nu doar Chişinăul, toate primăriile din ţară, pentru a acoperi aceste cheltuieli generate de noul tarif”, a spus Ion Ceban în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.
În acelaşi timp, primarul dă asigurări că şi în această iarnă, municipalitatea va achita o parte din factura la încălzire pentru familiile cu venituri mici. Astfel, suma de 40% din valoarea facturii va fi transferată direct către furnizor.
„Toate familiile, unde pentru fiecare membru este un venit mai mic de 3 mii de lei, iar în cazul familiilor tinere, un venit mai mic de 5 mii de lei pentru fiecare membru, beneficiază de compensaţii direct la furnizor. Termoelectrica este cea care asigură cu căldură marea majoritate a blocurilor din Chişinău. Atunci când vine factura pentru perioada rece a anului, din octombrie până în aprilie, municipalitatea, din bugetul municipal, alocă 40% pentru fiecare factură pentru cele două segmente de populaţie. Asta înseamnă câteva zeci de mii de apartamente beneficiare. Presiunea pe buget a crescut substanţial şi aici nu avem nicio compensaţie de la bugetul central. Dacă anterior factura era 2 mii de lei, primăria achita 800 de lei, adică 40%. Factura deja va fi 5 mii de lei şi peste 2 mii de lei va fi contribuţia municipalităţii la plata acelei facturi”, a precizat primarul Chişinăului.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a elaborat un proiect de hotărâre prin care acceptă parţial solicitarea Moldovagaz de majorare a tarifului. Dacă proiectul va fi aprobat, de la 1 august vom achita 22,26 lei pentru un metru cub de gaz.