Integrarea europeană a Republicii Moldova priveşte pe toate etniile din această ţară

După ce bei, 1.000 de zile la rând, apă potabilă de bună calitate, care curge prin ţevi venite din UE şi plătite de România sau din bani europeni, poate poţi ajunge să înţelegi mai uşor, chiar dacă eşti etnic rus şi rusofil convins, că Vestul nu e deloc o prezenţă malefică.

Florin Diaconu, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (FSPUB), precum şi senior researcher la Institutul Diplomatic Român (IDR), a subliniat că Moscova n-are deloc dreptate atunci când afirmă sau sugerează că integrarea europeană a Republicii Moldova ar fi o mare eroare. 

Cum influenţează politica internă din Republica Moldova, respectiv blocajul pentru formarea unei majorităţi parlamentare care să susţină un guvern de coaliţie al partidelor proeuropene, rolul acestui stat de pivot geopolitic regional?

Să precizez, mai întâi, conceptul de pivot geopolitic. El apare într-o lucrare intitulată Marea Tablă de şah: Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice, scrisă acum aproape două decenii de Zbigniew Brzezinski. Acesta scrie că pivoţii geopolitici sunt „acele state a căror importanţă decurge nu din puterea sau din motivaţia lor, ci mai degrabă din asezarea lor sensibilă şi din consecinţele situaţiei lor potenţial vulnerabile pentru comportamentul jucătorilor geostrategici”. Iar jucătorii geostrategici sunt, în acest context, „acele state care au capacitatea şi voinţa naţională de a-şi exercita puterea sau influenţa dincolo de graniţe în vederea schimbării actualei situaţii geopolitice”. Ca să explic şi mai pe scurt, statele-pivot sunt nimic altceva decât terenul de joc pe care se confruntă influenţa, interesele şi puterea marilor jucători geostrategici. În cazul Republicii Moldova privită ca pivot geopolitic, aici acţionează interesele şi puterea Federaţiei Ruse, ca şi a unor jucători geostrategici mari din lumea occidentală – state din UE şi din segmentul european al NATO, precum şi SUA. Ceea ce dumneavoastră denumiţi  cu termenul de blocaj – de fapt, incapacitatea sau lipsa de voinţă de a forma rapid, prin negocieri şi compromis, un guvern de coaliţie – nu face decât să mărească şi mai mult fragilitatea Republicii Moldova în raport cu voinţa, puterea şi obiectivele Federaţiei Ruse. Moscova nu este deloc interesată ca statele de la marginea de Vest a fostei URSS să se integreze în lumea occidentală.

Democraţia din Republica Moldova este reversibilă? În articolul din revista Lapunkt aţi menţionat că „prin comparaţie cu Georgia, Moldova mai degrabă NU este prezentă pe hartă mentală pe care o oferă acum mari agenţii de presă occidentale, va fi, cred, extrem de dificil pentru pro-europenii de la Chişinău, ca şi pentru sprijinitorii lor de la Bucureşti (repet, indiferent cine sunt ei şi indiferent care e culoarea lor politică) să-i convingă pe contribuabilii din Europa de Vest să vâre adânc mâna în portofel, că nu cumva Republica Moldova să alunece îndărăt, în sfera de influenţă a Rusiei, spre Asia şi departe de Europa”. Pe viitor cum se poate dezvolta această hartă mentală?

Ceea ce e foarte clar este faptul că parcursul pro-european al Republicii Moldova nu este încă unul pe deplin ireversibil. Acesta e un fapt recunoscut, recent, cu ocazia unei discuţii ce a avut loc la Fundaţia Europeană Tutulescu, chiar şi de către ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă. În articolul din care citaţi spuneam că, spre deosebire de Republica Georgia, de exemplu, Republica Moldova e cu mult mai puţin prezentă în ştirile difuzate de mari agenţii de presă occidentale. Dacă vreţi, vorbim de un deficit cronic de vizibilitate care, inevitabil, dăunează ţării. Contribuabilul mediu statistic din lumea occidentală – cel care, în calitatea sa de cetăţean, aduce la putere, prin alegeri, partide cu o anumită orientare de politică externă – are acum relativ puţine motive să fie foarte sensibil la problemele din Republica Moldova. O astfel de situaţie se poate, desigur, modifica. Dar un plus într-adevăr semnificativ de vizibilitate al Republicii Moldova în presa din Occident înseamnă cel puţin două lucruri: un număr crescând de ştiri, de subiecte de presă într-adevăr interesante, pe care Moldova deocamdată nu le produce; precum şi bani mulţi, foarte inteligent şi eficient utilizaţi, pentru o strategie de imagine de ţară – bani care, şi ei, nu-s acum destui. Aceasta în timp ce propaganda rusească are la dispoziţie resurse foarte consistente. Vezi, de exemplu, efortul uriaş al Kremlinului, deja concretizat în Sputnik News, conglomerat de presă care e prezent pe piaţa media încă din toamna lui 2014. Ca să dau un singur exemplu, posturi de radio locale direct controlate de Sputnik vor emite, în 2015, în 30 de limbi, cam 800 de ore în fiecare zi, acoperind în jur de 130 de oraşe mari din 34 de ţări.

Se repetă scenariul rusesc de regiune “tampon” din Transnistria în regiunile Lugansk şi Donetsk?

Între cele două situaţii există şi asemănări, dar şi deosebiri. Atât în Transnistria, cât şi în estul şi sud-estul Ucrainei identificăm uşor trei elemente ce constituie un foarte puternic numitor comun: interese geostrategice clare şi majore ale Federaţiei Ruse, precum şi existenţa unor comunităţi locale consistente formate din rusofoni ce sunt şi rusofili, precum şi prezenţa militară directă a Federaţiei Ruse. Dar există şi deosebiri. Unele sunt extrem de importante. De exemplu, Transnistria nu este, geografic vorbind, excesiv de aproape de Federaţia Rusă. În timp ce regiunile ucrainene Lugansk şi Donetsk sunt, practic, chiar pe frontiera comună ruso-ucraineană. Această vecinătate geografică a şi permis Rusiei să intervină, adesea fără nici un fel de fereală sau de reţinere, în ultimele luni, în sprijinul separatiştilor pro-ruşi din estul şi sud-estul Ucrainei.

La ultimul recensământ din Republica Moldova a fost marcată o creştere a numărului celor care se identifică drept români. Cum trebuie să sprijine România parcursul pro-european al Republicii Moldova având în vedere acest nou context?

Înţeleg, din materialul la care faceţi trimitere, că nu e vorba doar despre cetăţeni români, ci despre cetăţeni ai Republicii Moldova în general, cu sau fără cetăţenie română, dar care s-au declarat a fi români la ultimul recensamânt. Şi că ponderea cetăţenilor Republicii Moldova care se declară a fi români a crescut mult în ultimii 10 ani, de la 1,9 % în 2004 la peste 23 % în 2014. Ceea ce poate face România – şi ceea ce Bucureştiul întreprinde deja – este, între altele, o consolidare a programelor culturale, de afirmare a identităţii româneşti. De exemplu, orice carte de poveşti, în limba română, care ajunge în Republica Moldova, în special în comunităţi sărace, e un lucru bun. Dar eforturile şi cheltuielile făcute de România, constant, pentru parcursul pro-european al Republicii Moldova nu au drept ţintă doar pe aceia care se declară a fi români. Integrarea europeană a Republicii Moldova îi priveşte în egală măsură şi pe aceia care sunt etnici ruşi, rusofoni şi pentru care, cel puţin deocamdată, centrul întregii lumi e la Moscova. Proiectele concrete de infrastructură locală sunt, şi ele, instrumente utile de dezvoltare, ca şi instrumente ce pot convinge până şi pe rusofonul cel mai rusofil că integrarea în Uniunea Europeană chiar merită să fie făcută. După ce bei, 1.000 de zile la rând, apă potabilă de bună calitate, care curge prin ţevi venite din UE şi plătite de România sau din bani europeni, poate poţi ajunge să înţelegi mai uşor, chiar dacă eşti etnic rus şi rusofil convins, că Vestul nu e deloc o prezenţă malefică; şi că Moscova n-are deloc dreptate atunci când afirmă sau sugerează că integrarea europeană a Republicii Moldova ar fi o mare eroare.

Florin Diaconu este conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (FSPUB), precum şi senior researcher la Institutul Diplomatic Român (IDR). Doctor în Ştiinţe Politice. Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare. A publicat mai multe volume de autor, peste 75 de studii academice şi câteva mii de articole de presă. Este membru fondator şi director al Hans J. Morgenthau Center, care editează, în limba engleză, o pagină web de relaţii internaţionale privite în cheie teoretică realistă (www.morgenthaucenter.org). Ideile exprimate în continuare nu angajează nici una din instituţiile menţionate aici şi reprezintă opinia profesională a autorului.