Igor Dodon: Nu trebuie să admitem unificarea Republicii Moldova cu România!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unificarea Republicii Moldova cu România nu trebuie sub nicio formă să aibă loc, iar cetăţenii care se pronunţă împotriva statalităţii Moldovei trebuie declaraţi în afara legii. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Igor Dodon în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la NTV Moldova, transmite IPN.

Potrivit preşedintelui, pentru soluţionarea problemei unionismului în Republica Moldova, are nevoie de susţinerea majorităţii parlamentare. „Noi ne-am pronunţat cu un proiect de lege, propunem acelaşi lucru care există în România – cei care se pronunţă deschis pentru lichidarea statului românesc sunt consideraţi în afara legii. Sunt interzişi, sunt arestaţi etc. Noi trebuie să facem acelaşi lucru”, a spus preşedintele.

Igor Dodon susţine că în anul 2018 se va încerca destabilizarea situaţiei din ţară prin organizarea diferitor evenimente dedicate unirii. „Atunci când câteva mii de cetăţeni români vor încerca să treacă în marş de la frontieră până în Chişinău, iar zecilor, miilor şi milioanelor de cetăţeni acest lucru nu le place, ei ar putea răspunde cu unele acţiuni. În legătură cu acest lucru, nu avem nevoie de destabilizarea situaţiei”, a declarat şeful statului.

În opinia preşedintelui, România niciodată nu va putea înghiţi Republica Moldova pentru că acest lucru va duce la lichidarea statului românesc.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite