FOTO Casa cu bucluc. Cum a ajuns sediul administraţiei Grădinii Zoologice din Chişinău pe şosea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De două decenii, sediul administraţiei Grădinii Zoologice din Chişinău, din strada Valea Crucii, stă în calea maşinilor ce gonesc cu viteză pe şosea. Deşi recunosc că imobilul prezintă pericol, autorităţile spun că n-au soluţii

Casa cu bucluc din preajma intrării în menajerie stârneşte de mult timp nedumerirea trecătorilor. „Nu-i frumos. Mare treabă că e lumină şi gard, dacă stă chiar în drum. Păcat că oamenii nu se plâng mai tare, să-i audă cineva“, spune Vera Iachimova, o pensionară din vecinătate. „Deşi nu mă pricep la construcţii, se vede de la o poştă că stă aiurea casa“, adaugă şi Vitalie Prepeliţă.

Şoferii care merg zilnic prin zonă spun că locul e perfect pentru a provoca un accident rutier. „Evident că nu s-au gândit prea mult. Eu sunt atent, dar asta nu înseamnă că toţi sunt la fel. Mai ales noaptea, dacă nu-i lumină, poţi face accident. Oare mai este undeva aşa ceva sau numai la noi în ţară?“, se revoltă Oleg Stoianu.

„NU AVEM FINANŢE PENTRU UN ALT SEDIU“

De fapt, „casa din drum“ e sediul administraţiei Grădinii Zoologice. Secretarul ştiinţific al menajeriei ne-a povestit că aici ar fi fost cândva moşia unui preot şi că imobilul avea iniţial un etaj. „Grădina Zoologică a fost fondată în 1978. Clădirea deja exista, iar drumul nu era amenajat. Mai târziu, pentru că, potrivit standardelor, străzile trebuie să aibă o anumită lăţime, unica soluţie a fost ocolirea casei“, ne-a explicat Olga Iuzvac.

Potrivit ei, administraţia a solicitat instalarea unui semafor, însă Primăria Chişinău a refuzat. „Suntem vizitaţi de foarte mulţi copii, mai ales vara. Autorităţile au motivat, însă, că e prea costisitor să pună un semafor şi doar au desenat o zebră, semnalizând trecerea de pietoni cu un indicator. Pe timp de noapte, locul este iluminat numai de becurile de pe doi stâlpi stradali şi cele de la postul de pază. Oricum regulile nu se respectă, au fost şi câteva accidente, de fiecare dată traversăm strada cu mare grijă. Poate, e mai bine că un colţ al casei iese pe carosabil şi stopează puţin maşinile care vin din deal cu viteză excesivă“, crede femeia. „Nu avem altă clădire în care să mutăm administraţia instituţiei şi nici bani pentru un nou sediu. Primăria nu ne alocă finanţe. Folosim ceea de ce dispunem“, menţionează  Olga Iuzvac.

SCHIMBĂRILE POLITICE SUNT DE VINĂ

Igor Vrabie, arhitectul-şef al sectorului Botanica, recunoaşte că imobilul reprezintă un pericol pentru traficul rutier, dar susţine că acesta nu poate fi demolat. „E o problemă mai veche. Clădirea e din 1978, iar drumul a fost construit în anii ’89 - ’90 ai secolului trecut. Disputele au început încă atunci când era făcut drumul, însă în acei ani ţara noastră trecea prin schimbări politice majore şi, până la urmă, problema a rămas nerezolvată“, explică specialistul. Potrivit lui, unica soluţie este marcarea locului cu indicatoare rutiere pentru a spori vizibilitatea. „Cred că vom elabora nişte soluţii, în colaborare cu Direcţia Transport a Primăriei Chişinău şi cu Poliţia Rutieră. Clădirea e una administrativă, nu e o şură oarecare, ca s-o demolăm“, adaugă Vrabie.

În acelaşi timp, Mihai Canaş, şeful Serviciului sistematizarea circulaţiei rutiere din Capitală, spune că, din perspectiva regulilor de circulaţie, totul e în ordine. „Nu e cea mai mare problemă a oraşului. Se circulă normal, fluxul de maşini nu este exagerat, nu sunt ambuteiaje. Avem segmente mai grave. Semaforul nu va ajuta, pentru a integra construcţia şi lăţimea carosabilului până la şi după sectorul respectiv, e nevoie de un proiect de reamenajare a locului“, susţine Canaş. 

image

Curtea sediului administrativ al Grădinii Zoologice FOTO: Victoria Dodon

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite