Explozia buteliei de gaz rămâne unica versiune a deflagraţiei de la Piaţa Centrală
0Astăzi, s-a desfăşurat şedinţa grupului de urmărire penală creat în urma exploziei de la Piaţa Centrală. La şedinţă au fost invitate persoane responsabile din organele de control.
„Noi am făcut o retrospectivă la ceea ce s-a făcut până în prezent şi s-au stabilit sarcinile pentru viitor sub aspectul instrumentării cauzei penale. Administratorii sunt reţinuţi pentru 72 de ore”, a declarat procurorul interimar al municipiului Chişinău, Igor Popa.
Aspectele ce ţin de modul de funcţionare a cafenelei, de actele permisive nu reprezintă deocamdată o prioritate. „Acum pentru noi este prioritar să lucrăm cu victimele şi martorii. Sunt acţiuni urgente: expertizele, stabilirea cauzei deflagraţiei”, a declarat Popa.
Procurorii nu examinează alte versiuni ale deflagraţiei în afară de cea a exploziei buteliei de gaz. Ultimul cuvânt în această problemă îl vor avea pompierii care urmează să vină cu o concluzie clară. „Noi trebuie să oferim un răspuns la întrebarea cum a funcţionat butelia”, a mai precizat procurorul.