Experţi: Sunt şanse mici ca cei de la Kroll să nu-şi continuie investigaţiile
0
Compania americană Kroll nu ar avea motive să refuze continuarea investigaţiilor în cazul furtului din sistemul bancar moldovenesc, chiar dacă raportul a fost publicat fără consimţământul acesteia, informează IPN cu referire la declaraţiile câtorva experţi făcute la un post de televiziune.
Dumitru Ursu, preşedintele Ligii bancherilor din Republica Moldova, consideră că dacă i se va propune, Compania Kroll va continua investigaţiile în cazul miliardelor furate de la cele trei bănci moldoveneşti. „Reacţia Companiei Kroll privind publicarea raportului a fost una modestă. Nu cred că acest lucru va afecta colaborarea de mai departe cu această companie”, a spus Ursu.
Expertul IDIS „Viitorul”, Corneliu Ciurea, s-a arătat mai rezervat în această privinţă. „Aş vrea să mă conformez la acest optimism. La fel, nu sunt optimist nici în privinţa restituirii banilor. Banii se întorc foarte greu. Dacă autorităţile vor reuşi să întoarcă aceşti bani, oamenii vor începe să aibă încredere în instituţiile statului”, a spus Ciurea.
Şi analistul media, Cristian Tabără, este de părerea că Kroll va accepta să facă şi cea de a doua parte a investigaţiilor. „Nu cred că s-a produs un incident scandalos prin publicarea raportului. Ar fi fost mult mai grav, dacă acest raport ar fi fost dat publicităţii în mod anonim. A existat un interes public justificat pentru raportul Kroll. Deja se formaseră mai multe mituri, se vehicula cu furtul de miliarde dolari, calificat drept „jaful secolului” etc”, a declarat jurnalistul.
Administraţia companiei americane Kroll susţine într-un răspuns pentru portalul „Mold-Street.com” că publicarea raportului privind fraudele de la cele trei bănci ar putea compromite derularea celei de-a doua faze a investigaţiei şi eficacitatea ei.