Directorul „Pro Imobil” a revenit la muncă, însă urmează să achite 5 milioane de lei în bugetul de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiind acuzat de evaziune fiscală într-un dosar penal, fapt pentru care a fost dat şi în căutare internaţională, directorul agenţiei imobiliare „Pro Imobil”, Vlad Musteaţă, a revenit la muncă. Acesta urmează să achite aproximativ 5 milioane de lei, sumă ce reprezintă prejudiciul cauzat bugetului de stat în timpul activităţii sale la „Pro Imobil”.

Şeful adjunct al PCCOCS, Vitalie Busuioc, a declarat pentru Crimemoldova.com că, pe lângă suma prejudiciului, Musteaţă a plătit şi o amendă.

 „În acest dosar, şi agenţia „Pro Imobil” urmează să achite suma prejudiciului cauzat statului prin neachitarea impozitelor în decursul activităţii sale. Pe lângă Vlad Musteaţă şi „Pro Imobil”, în această cauză sunt cercetaţi şi alţi agenţi economici, la fel, suspectaţi de evaziune fiscală. În privinţa lor, aşteptăm de la Serviciul Fiscal de Stat actele întocmite în urma controalelor efectuate, ulterior dosarul va fi expediat în judecată”, a spus Busuioc pentru sursa citată.

Vlad Musteaţă a fost reţinut pe 10 noiembrie 2017, în Italia, după ce a primit mandat de arestare şi a fost anunţat în căutare internaţională. Musteaţă urma să fie extrădat în Moldova, însă Judecătoria Chişinău a decis schimbarea măsurii preventive din arest la domiciliu în control judiciar. Astfel, directorul agenţiei imobiliare a fost eliberat de către autorităţile italiene.

Şeful agenţiei imobiliare, bănuit de evaziune fiscală, a ajuns în vizorul forţelor de ordine în urma unor percheziţii, desfăşurate în luna august 2017, la sediul companiei pe care o administra. Atunci, oamenii legii au stabilit că, în ultimii 2 ani, prin neincluderea în documentele contabile şi financiare a datelor privind veniturile şi cheltuielile reale, SRL „Pro-Imobil Grup” nu a achitat impozite la bugetul de stat în sumă de peste 5 milioane de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite