Diplomaţie cu pistolul în coaste. Rusia i-a speriat pe europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga s-a desfăşurat sub semnul fricii de Rusia, ceea ce se vede inclusiv în documentul final al reuniunii. Fără să facă niciun fel de promisiuni ferme, ţările membre UE s-au angajat să continue parteneriatul cu vecinii de la est, păstrând deschisă opţiunea aderării într-un viitor nedefinit.

Agenţia americană Stratfor a publicat înainte de începerea summit-ului de la Riga o hartă care prezintă situaţia regiunii. Trupe ruse sunt staţionate – sau există regiuni separatiste în ţările care şi-ar dori o apropiere de Uniunea Europeană: regiunea transnistreană a Republicii Moldova, Crimeea anexată de la Ucraina (plus rebeliunea din Doneţk), în regiunile Georgiei Abhazia şi Osetia de sud, la care se adaugă conflictul îngheţat din Nagorno-Karabah. Doar Belarus a fost ferită de astfel de probleme, însă fidelitatea Minskului faţă de Moscova este garantată de preşedintele Aleksandr Lukaşenko.

Sub semnul temerii

Documentul final al summit-ului de la Riga face dese referiri la suveranitatea şi independenţa statelor partenere, în încercarea de a anula orice fel de propagandă care ar susţine intenţiile anexioniste ale Uniunii Europene. Un punct disputat care a atras atenţia mass-media a fost chestiunea Crimeei: Belarus s-a opus unei formulări care ar fi arătat că Rusia a anexat Crimeea. În realitate documentul conţine fraza ”Uniunea Europeană îşi reafirmă poziţiile referitoare la anexarea ilegală a Crimeei şi Sevastopolului”, în vreme ce ţările partenere îşi reafirmă poziţia care este conformă cu Rezoluţia ONU 68/262.

Documentul de la Riga cere ca toate părţile să coopereze deplin în cadrul investigaţiei internaţionale destinate găsirii celor responsabili de doborârea avionului MH17 deasupra Ucrainei anul trecut – un semn că crimele din regiunile separatiste nu vor fi trecute cu vederea.

Ce primeşte Republica Moldova

„Nici un stat din cadrul Parteneriatului Estic nu este pregătit să i se ofere perspectiva aderării la UE. Nici ele nu sunt pregătite, nici noi nu suntem pregătiţi pentru aceasta”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Totuşi, declaraţia finală cuprinde expresia: ”Participanţii la summit recunosc aspiraţiile europene şi opţiunea europeană a partenerilor, aşa cum sunt arătate în Acordurile de Asociere”. Preambulul Acordului de Asociere UE-Republica Moldova conţine aceeaşi expresie ”recunoscând aspiraţiile europene şi opţiunea europeană”. Fără nicio promisiune clară, rămâne deschisă uşa unei eventuale apropieri mai aprofundate de UE. Pe lângă aceasta, documentul final al summit-ului de la Riga menţine ajutoarele financiare pentru Republica Moldova şi continuarea programelor de asistenţă.

Principiile colaborării cu UE

Parteneriatul Estic îşi va continua existenţa de-a lungul unei serii de principii. Cel mai important este principiul diferenţierii: relaţia cu fiecare stat partener va fi dezvoltată conform obiectivelor respectivului stat. Al doilea principiu este sintetizat în formula ”mai mult pentru mai mult” – mai multe reforme vor aduce mai mulţi bani şi mai mult sprijin.

În relaţia cu statele membre ale Parteneriatului Estic, Uniunea Europeană va porni de la dorinţele cetăţenilor din fiecare ţară, angajamentele guvernului respectiv şi valorile fundamentale ale Uniunii (respectarea drepturilor omului, statul de drept şi întărirea democraţiei).

Este şi cinic şi mincinos să auzi astăzi la Chişinău sau în alte părţi despre trădarea Occidentului la Riga sau alte conspiraţii de acest soi. Nu Angela Merkel sau alţi lideri europeni au devalizat băncile de la Chişinău. Nu oficialii de la Bucureşti au vândut aeroportul ruşilor. Nu liderii de la Bruxelles au făcut monstruoasa coaliţie de la Chişinău, dimpotrivă, ei au luptat până în ultima clipă ca şi comuniştii să nu fie, formal sau informal, la guvernare. În pofida tuturor promisiunilor făcute de unii lideri politici de la Chişinău liderilor europeni, aceştia şi-au încălcat, practic, toate promisiunile”, scrie analistul, adăugând că Guvernul Gaburici „nu a implementat, practic, nimic” şi în capitala letonă, „şi nu numai”, elita politică de la Chişinău a cules ceea ce semănat.

Dan Dungaciu, preşedintele Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei Române.

Moscova ironizează Parteneriatul Estic al Uniunii Europene

Diplomaţia rusă a preferat să ironizeze rezultatele summit-ului de la Riga, iritată de referirea la anexarea ilegală a Crimeei. Fără să fi adus o promisiune surprinzătoare, documentul final de la Riga este apreciat totuşi ca unul care continuă în condiţii dificile apropierea de UE a ţărilor din Parteneriatul estic.

Ministerul rus de Externe a afirmat vineri că Parteneriatul Estic lansat de Uniunea Europeană, din care fac parte Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, "rămâne în esenţă un proiect geopolitic supra-ideologizat, a cărui implementare este afectată negativ de unele state membre UE, prin complexele lor istorice antiruse", conform Mediafax.

Comunicatul Ministerului rus de Externe adaugă că UE "şi-a mormăit din nou poziţia inadecvată privind Crimeea", peninsula ucraineană anexată de Rusia în martie 2014.

Potrivit declaraţiei oficiale de la finalul summit-ului de la Riga, participanţii "recunosc aspiraţiile europene şi alegerea europeană a partenerilor implicaţi". Declaraţia precizează de asemena că UE "îşi reafirmă poziţia împotriva anexării ilegale" a Crimeei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite