Detalii noi despre dosarul în care Viorel Morari l-ar fi protejat pe Vlad Plahotniuc de răspundere penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Morari si Vlad Plahotniuc

Procuratura Generală anunţă că a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a fostului şef al Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari de „abuz de serviciu”, ”fals în acte publice” şi ”amestecul în înfăptuirea urmăririi penale”.

Potrivit rechizitoriului, la sfârşitul lunii decembrie 2016, fostul Şef al Procuraturii Anticorupţie, a recepţionat, personal, de la Vladimir Plahotniuc o plângere, datată cu 26 decembrie 2016, prin care liderul PD de la acea vreme solicita tragerea la răspundere penală a lui Veaceslav Platon pentru un denunţ calomnios, pe care Platon l-a depus la DIICOT România.

Plângerea lui Plahotniuc a fost adusă la sediul Procuraturii Anticorupţie chiar de către şeful acestei procuraturi specializate, care însă, a uitat de denunţ până în martie 2017.

În luna martie 2017, pentru a-şi ascunde neglijenţa în raport cu atribuţiile funcţionale şi solicitarea lui Vladimir Plahotniuc, cunoscând cu certitudine că plângerea nu corespunde rigorilor legale, i-a cerut unui subaltern să ”repare greşeala” prin înregistrarea plângerii cu data de 28 decembrie 2016 şi a dispus, printr-o rezoluţie, la fel antedatată, examinarea plângerii lui Plahotniuc de către un procuror din subordine.

În concret, i-a ordonat procurorului să pornească antedatat (30 decembrie 2016), urmărirea penală în privinţa lui Veaceslav Platon pentru denunţ calomnios, să pregătească proiectul ordonanţei de stabilire a competenţei pentru exercitarea urmăririi penale pe acest caz Procuraturii Anticorupţie, precum şi proiectul ordonanţei de formare a grupului de urmărire penală, dându-i asigurări că problema cu data înregistrării sesizării şi pornirii urmăririi penale este o chestiune pur tehnică, neînsemnată, el ca procuror-şef asumându-şi toată responsabilitatea, atenţionându-l despre importanţa semnatarului plângerii.

Ulterior, cu actele antedatate, procurorul Anticorupţie s-a deplasat la sediul Procuraturii Generale, unde, abuzând de încrederea acordată, l-a indus în eroare pe Procurorul General de atunci, care fără a atrage atenţia la data emiterii ordonanţei, a semnat proiectul ordonanţei de stabilire a competenţei pentru exercitarea urmăririi penale Procuraturii Anticorupţie.

Obţinând competenţa pentru exercitarea urmăririi penale, şeful procuraturii anticorupţie a semnat personal ordonanţa de formare a grupului de urmărire penală, a aplicat ştampila pe fişa statistică corespunzătoare, infracţiunea fiind pusă la evidenţa criminologică oficială.

Astfel, în rezultatul acestor acţiuni, toate plângerile şi declaraţiile depuse anterior şi ulterior de Veaceslav Platon împotriva lui Plahotniuc au fost calificate de Procuratura Anticorupţie ca fiind false şi calomnioase, fără a se interveni cu verificări asupra faptelor semnalate, în repetate rânduri, de către acesta.

Aceeaşi soartă a avut-o şi dosarul pornit de DIICOT România în temeiul denunţului lui Veaceslav Platon prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a lui Plahotniuc şi altor persoane pentru o serie de infracţiuni deosebit de grave de înşelăciune, şantaj, spălare de bani, preluarea ilegală a unor acţiuni ale unor bănci şi societăţi comerciale din Republica Moldova, şi anume: BC „Victoria Bank”, BC „Banca de Economii”, SA „Asito”, SA „Victoria Asigurări”, SA „Alfa Engineering”.

Acest dosar a fost preluat de Procuratura Anticorupţie de la DIICOT România pe 27 aprilie 2018, însă nici o acţiune procesuală în raport cu persoanele vizate în dosarul transmis de colegii români nu a fost realizată, Procuratura Anticorupţie limitându-se la audierea lui Platon în calitate de martor, declaraţiile căruia, de fiecare dată, erau catalogate ”false şi calomnioase”. 

Scopul principal al acestor acţiuni l-a constituit interesul fostului şef al Procuraturii Anticorupţie de a-şi menţine susţinerea politică şi protectoare din partea liderului Partidul Democrat, cu care se cunoştea personal. Cel din urmă era în conflict cu Veaceslav Platon, care reprezenta un pericol iminent pentru imaginea, reputaţia şi rating-ul lui Plahotniuc şi al formaţiunii politice pe care o conducea.

Platon a depus mai multe sesizări şi declaraţii în ordine de procedură penală împotriva lui Vladimir Plahotniuc, şi anume:

- denunţul din 2 august 2016 adresat DIICOT din România prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a lui Plahotniuc, Candu, Iaralov, Andronachi şi altor persoane;

- declaraţii incriminatorii în privinţa lui Plahotniuc depuse pe 9, 13 şi 14 septembrie 2016 în cadrul dosarului gestionat de Procuratura Anticorupţie;

- denunţul din 31 octombrie 2016 prin care solicita Procuraturii Anticorupţie examinarea şi cercetarea penală a lui Plahotniuc, Candu, Drăguţan, Politova, Iaralov şi altor persoane, care ar fi sustras un miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova. 

Deşi, din toamna anului 2016, Procuratura Anticorupţie dispunea de informaţii concrete privind implicarea lui Vladimir Plahotniuc şi anturajul său în ”furtul miliardului”, numitul nu a fost audiat niciodată ca pretins făptuitor, implicat în această crimă, fiind protejat şi lăsat să părăsească nestingherit ţara în vara anului 2019. În aceste condiţii, ancheta fiind pusă în mare dificultate de a realiza investigaţii eficiente.

Prin urmare, realizând scopul de a-l proteja pe Vladimir Plahotniuc şi alte persoane, inclusiv cu funcţii de demnitate publică, din anturajul acestuia, prin falsificările realizate, Viorel Morari a contribuit la evitarea implicării procesuale a acestora în calitate de bănuiţi pe mai multe cauze penale vizând investigarea fraudei bancare, a comis amestec în activitatea Procuraturii Anticorupţie şi a CNA, prin împiedicarea cercetării rapide, complete şi obiective a cauzei penale.

În cadrul acestui dosar, fostul procuror General şi unul dintre foştii subalterni ai învinuitului au avut calitate de martori, deoarece nu s-a constatat că acţiunile lor au fost comise din interes material sau alte interese personale – elemente obligatorii pentru a încadra juridic fapta ca infracţiune.

Ultimii nu ştiau despre scopul urmărit de către fostul şef al Procuraturii Anticorupţie. În plus, denunţul procurorului subordonat şi probele materiale prezentate de către acesta au determinat temeiul pornirii urmăririi penale pe acest caz.

Fostul şef al Procuraturii Anticorupţie este cercetat în stare de arest preventiv, iar procurorii vor depune demers la prelungirea mandatului de arestare cu încă 30 de zile.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite