De ce să nu citim geopolitică pe site-urile de ştiri diverse şi „lifestyle”

Împotriva Unirii celor două state româneşti avem astăzi în scenă aceleaşi argumente obosite şi fardate neglijent, cu pretenţia de geopolitică. Protagonistul nostru este domnul Octavian Milewski, politolog pe care, de altfel, îl respect cu sinceritate . Nu însă pentru interviul său „Unirea cu R.Moldova, nefezabilă. Dacă România şi-ar pierde calitatea de membru UE?”. Un „dacă şi cu parcă” îndrăzneţ despre naţiunea noastră.

Pe scurt, domnul Milewski ştie cu exactitate un procent mare de basarabeni care nu îşi doresc Unirea; ştie clar cât ne-ar costa Unirea iar suma e prea mare; şi nu în ultimul rând, unirea i-ar deranja prea tare pe vecini.

Aşadar, Basarabia, fiind foarte săracă, ar deveni o imensă gaură în bugetul României. Calculând rapid din pix, domnul Milewski ajunge ştiinţific la concluzia că Bucureştiul ar trebui să cheltuie peste 20 de miliarde de euro cu noul teritoriu. Stimate cititor, Republica Moldova are un PIB cam cât judeţul Prahova, adică puţin peste 5 miliarde de euro. Datoria ei publică e de 1,6 miliarde. În comparaţie, România are un PIB de 126 miliarde de euro si o datorie de 56 de miliarde. Altfel spus R.M. reprezintă nici mai mult nici mai puţin de 4% din cea a României. Aşadar, în termeni reali, populaţia, economia şi datoriile Republicii Moldova sunt atât de mici faţă de cele ale României, încât aproape că nu le-am simţi. Iar cifrele delirante avansate de domnul Milewski, de 20 de miliarde de euro, ar însemna de 4 ori mai mult decât PIB-ul moldovenesc. Cu banii ăştia, am face capitala UE la Bălţi.

În spatele calculului aiurant, domnul Milewski vrea să ne sugereze, de fapt, că Basarabia este prea săracă. O fi, dar nu mai săracă decât noi. Basarabia este mai săracă decât Bucureşti, dar nu decât Vaslui sau Botoşani. Iar dacă Vaslui şi Botoşani sunt mai sărace, din păcate, nu înseamnă că Bucureştiul pompează bani acolo ca să facă ceva. Nu o va face nici la Cahul. Ceea ce poate face însă Bucureştiul e să aducă Moldova din est alături de Moldova din vest şi să se potenţeze reciproc. Să creeze un nou pol de dezvoltare pe axa Iaşi-Chişinău. Să dea acces basarabenilor la piaţa românească şi a Uniunii.

Deci Unirea nu costă, Unirea “e pă profit”. Dar oare de fraţii noştri doar banii ne leagă sau ne dezbină? Avem aceeaşi limbă, cultură, religie şi istorie. Mereu am luptat să fim împreună şi, din când în când, rusul ne-a oprit. Sute de mii de români au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pentru a readuce Basarabia acasă, într-o alianţă cu naziştii şi plătită din greu. Acum Rusia s-a împiedicat, a rămas în urmă şi afirmă deschis că vrea să revină în cursă. Mai avem însă timp. Avem acum ocazia să ne aducem fraţii înapoi şi să reîntregim naţiunea. O naţiune puternică strânge rândurile şi nu îşi abandonează oamenii şi pământurile. Numai aşa, cu o moderată dragoste de ţară şi cu acţiuni în consecinţă, putem fi consideraţi un partener serios de către celelalte state.

Dar moldovenii ce vor? Domnul Milewski, cu aceeaşi exactitate amuzantă, susţine că “doar” 15% dintre basarabeni şi-ar dori unirea, în timp ce 65% îşi doresc integrarea europeană. Nu ne spune de unde sunt cifrele, dacă are vreun sondaj efectuat de o instituţie mai serioasă decât propria intuiţie, care, sincer, nu îmi inspiră cea mai mare încredere. Dar dacă domnul Milewski ar intui corect, 15% de cetăţeni hotărâţi pentru Unire sunt o masă critică importantă, ce pot urni pe majoritatea celorlalţi nehotărâţi, neinformaţi, prea preocupaţi de problemele traiului de zi cu zi pentru a se gândi la proiecte de întregire naţională. Iar dacă 65% vor integrare europeană, oare nu este încă clar pentru toată lumea că express-ul spre Bruxelles are staţionare îndelungată la Bucureşti?

Ceea ce omite domnul Milewski este că acest express are mulţ iclienţi şi pe ruta inversă: Bruxelles-Chişinău. În articol, dânsul presupune total arbitrar că marile puteri ar fi împotriva Unirii. S-a pronunţat vreodată un oficial european sau aliat împotriva Unirii? Nu sunt oare concludente vizitele recente la Chişinău ale domnul Barroso, Angelei Merkel, sau americanului Kerry, care curtează Moldova pe drumul ei european? Şi nu fac aceasta din vreo generozitate prilejuită de spiritul sărbătorilor. O fac pentru că Europa vrea o piaţă de desfacere mai mare, iar Statele Unite doresc extinderea influenţei în est. Este adevărat că marea miză nu e deloc Republica Moldova. Ucraina este cea pentru care Uniunea Europeană duce lupte crâncene cu Rusia. Ori chiar dacă Basarabia nu e extrem de interesantă pentru UE şi NATO, ancorarea ei puternică în spaţiul european e un stimulent necesar pentru vecinul nostru mult mai mare, Ucraina.

De altfel, Ucraina nu trebuie să se sperie deloc de intenţiile revizioniste ale statului român. Dacă România purcede la Unire, trebuie să o facă alături de Ucraina. România trebuie să îi dea garanţii că nu are nicio altă pretenţie teritorială. De altfel, nici nu cred că Ucraina s-ar speria prea tare de România. Ucraina are acelaşi interes de a elimina acest focar de instabilitate de pe teritoriul basarabean şi de a îl vedea cuprins în teritoriul unui partener de încredere precum e România şi, în sens mai larg, Uniunea Europeană şi NATO. Cu puţină abilitate, se pot negocia şi alte avantaje pentru Ucraina în această situaţie.

Pentru a încheia seria argumentelor nedocumentate, politologul ne spune că problema Unirii e instrumentalizată politic. Aşa şi este. Parlamentari din toate partidele, în afară de UDMR, au semnat Pactul pentru Basarabia şi susţin iniţiativele societăţii civile de apropiere faţă de Republica Moldova. Noutatea este că în ultimul timp, pentru prima data, politicienii susţin Unirea în mod deschis, public, fără frică. Dacă o fac pentru succese electorale, adică pentru voturi, nu înseamnă altceva decât că cetăţenii susţin unirea şi votează în consecinţă. Dacă politicienii o fac în favoarea unor grupuri de interese economice, nu înseamnă altceva decât că Basarabia e foarte atractivă, că economiile sunt deja inter-conectate şi că trebuie să le facilităm schimburile prin eliminarea graniţei.

În concluzie, Unirea nu este doar un deziderat istoric. Unirea e posibilă, rentabilă şi necesară. Unirea e mai oportună ca oricând. Dar oportunităţiile ni le mai facem şi singuri.

Articol scris de către Adrian Băzăvan, student Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA.