De ce a fost nevoie de implicarea Armatei Naţionale în combaterea răspândirii COVID-19 din R. Moldova
0
Este de remarcat că focarul de infecţie în rândurile personalului Armatei Naţionale a apărut l-a scurt timp după ce şeful statului a semnat, pe 13 iunie, decretul privind folosirea Armatei pe durata stării de urgenţă în sănătate publică.
Într-o notă analitică, citată de IPN, experţii de la Asociaţia pentru Democraţie Participativă se întreabă de ce a fost nevoie de implicarea Armatei Naţionale într-o operaţiune ce nu-i este specifică, şi dacă nu cumva această implicare este cauza izbucnirii focarului de infecţie în rândurile ostaşilor Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova”?
Ministerul Apărăii a comunicat că pe perioada pandemiei, în Armata Naţională au fost înregistrate 65 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, 18 persoane din numărul total de militari şi angajaţi civili contaminaţi fiind deja tratate şi externate. 42 de persoane continuă să fie internate în Spitalul Clinic Militar Central şi instituţiile medicale civile, iar cinci angajaţi urmează tratament la domiciliu, aceştia manifestând forme uşoare ale bolii. 20 de cazuri din numărul total de îmbolnăviri cu noul coronavirus sunt înregistrate în Brigada de infanterie motorizată „Moldova”. Ministrul apărării a efectuat o vizită de urgenţă în garnizoana Bălţi. La 18 iunie, în contextul situaţiei epidemiologice din Armata Naţională, ministrul Pînzari a mers la Spitalul Clinic Militar pentru a se interesa de starea sănătăţii celor internaţi, dar şi a verifica condiţiile de lucru ale efectivului medical al instituţiei.
Experţii ADEPT remarcă faptul că focarul de infecţie în rândurile personalului Armatei Naţionale a apărut la scurt timp după ce şeful statului a semnat, pe 13 iunie, decretul privind folosirea Armatei Naţionale pe durata stării de urgenţă în sănătate publică. Potrivit decretului, Armata va acorda sprijinul necesar autorităţilor statului din domeniul ordinii publice în acţiunile de supraveghere a respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi control a răspândirii infecţiei cu COVID-19, în corespundere cu hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică.
Motiv pentru semnarea decretului prezidenţial a servit situaţia epidemiologică din Republica Moldova, cauzată de evoluţia infecţiei cu COVID-19. Temei pentru implicarea Armatei Naţionale ar servi prevederile din Constituţie, cele din Legea cu privire la apărarea naţională, hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică şi demersul preşedintelui Comisiei sus-nominalizate, prin care se invocă situaţia extremă în sănătate publică.
În notă se menţionează că, totuşi, câteva lucruri rămân neclarificate. Potrivit decretului prezidenţial, ajutorul Armatei Naţionale a fost solicitat de preşedintele CNESP, iar acest ajutor este acordat autorităţilor statului din domeniul ordinii publice în acţiunile de supraveghere a respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi control a răspândirii infecţiei cu COVID-19. În primul rând, potrivit Codului Contravenţional, reprezentanţii armatei nu au statut de agenţi constatatori. În combaterea COVID-19 acest statut îl are poliţia şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică. În al doilea rând, în perioada stării de urgenţă Ministerul Afacerilor Interne a folosit un efectiv de aproximativ 9 000 de poliţişti pentru a supraveghea respectarea măsurilor de protecţie împotriva răspândirii COVID-19 şi nu au existat plângeri din partea MAI că nu ar dispune de forţe suficiente pentru a face faţă provocărilor.
Nota analitică a fost realizată cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova.
https://www.ipn.md/ro/de-ce-a-fost-nevoie-de-implicarea-armatei-nationale-7978_1074362.html