De pe 1 iulie, salariile cadrelor medicale din Moldova vor creşte cu 21%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Iurie Leancă a precizat astăzi că salariul tarifar al lucrătorilor medicali va creşte de la 825 la 1.000 de lei, cu începere din data de 1 iulie.

De pe 1 iulie, toţi angajaţii din Sănătate vor primi salarii mai mari cu 21%. Anunţul a fost făcut astăzi de premierul Iurie Leancă în timpul unei întrevederi cu ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi şi cu rectorul USMF „Nicolae Testemiţanu“, Ion Ababii.

Cei trei au mai discutat despre lipsa cadrelor medicale din instituţiile sanitare şi situaţia precară a medicilor rezidenţi. Şeful Executivului a solicitat să fie achitate indemnizaţii unice pentru medicii şi farmaciştii care decid să-şi desfăşoare activitatea în raioane, compensaţii lunare pentru închirierea locuinţelor sau alocarea de domicilii gratuite de către autorităţile locale.

Totodată Leancă a insistat asupra faptului că proaspeţii absolvenţi a căror şcolarizare a fost finanţată de stat să lucreze în instituţiile medicale publice pentru o perioadă fixă, în toată ţara şi i-a transmis ministrului Sănătăţii să facă tot posibilul pentru ca rezidenţii să primească salarii lunare şi burse de studii.

În ţara noastră activează acum 47.500 de lucrători medicali şi, conform celor mai recente date statistice, mai este nevoie de 1.500 de medici.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite