Cum l-au ameninţat trollii lui Putin pe ambasadorul american la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Michael McFaul, fostul ambasador american la Kremlin şi profesor de stiinţe politice în SUA, povesteşte experienţa sa diplomatică şi post-diplomatică din perspectiva conţinutului informaţional al reţelele de socializare, mai ales după 2014, când dialogul a început să se deterioreze.

În opinia fostului ambasador, după 2014 limbajul rusesc pe Twitter s-a personalizat foarte mult devenind foarte neplăcut şi lipsit de politeţe, conform Global Voices Online. Fostul ambasador precizează că în prezent dialogul pe reţelele de socializare a devenit şi mai nepoliticos. „Uneori sunt doar câteva tweet-uri foarte neplăcute, de obicei, presărate de  cuvinte obscene, un limbaj pe care nu ţi-l doreşti deloc în emailuri. Uneori sunt sute de mesaje pe Twitter cu acelaşi mesaj exact, astfel încât acestea induc ideea că ar fi coordonate. (Uneori, acestea includ fotografii neplăcute). Ocazional, nu de zi cu zi, oamenii îmi trimit mesaje de ameninţare pe Twitter. Uneori, ameninţările se extind şi asupra copiilor mei. Chiar şi acum, când eu trăiesc în Statele Unite, unde predau la Universitatea Stanford, situaţia doar s-a înrăutăţit”, relatează fostul diplomat.

Un troll cu gândul la bani şi cu sufletul la ambasador

McFaul mărturiseşte că toate aceste lucruri l-au surprins enorm ajungând chiar să blocheze diverse persoane pe reţelele de socializare. Indivizii care erau blocaţi acuzau fostul ambasador că le îngrădeşte libertatea de exprimare. Ca răspuns, McFaul le reamintea că şi el are un drept, respectiv acela de a citi ce doreşte. Fostul diplomat american povesteşte că în perioada mandatului său în Rusia astfel de ameninţări erau supuse investigaţiilor. Această procedură nu era străină nici guvernului rusesc care a colaborat cu ambasada SUA de mai multe ori pentru a investiga ameninţările.  Investigaţiile nu au fost lipsite de rezultate. Fostul ambasador aminteşte că o persoană care îl urmărea şi hărţuia verbal pe reţelele de socializare i-a mărturisit că făcea acest lucru pentru bani. În plus, acea persoană a declarat că este chiar un admirator al ambasadorului. McFaul a apreciat situaţia ca fiind cinică la acea vreme şi a păstrat o poză cu mesajul individului, o poză care va fi publică într-o zi. „Nu există nicio îndoială că aceste atacuri induc autocenzură. Mărturisesc că au avut un efect important asupra mea. Nu mai scriu în limba rusă, aşa că poate ei câştigă teren. Ei doresc să mă alunge din dezbaterile de pe Twitter, iar ameninţările lor sunt încununate de succes. Nu sunt la fel de interesat să mai vorbesc în limba rusă pe reţelele de socializare. Timpul petrecut pe astfel de reţele a scăzut. Şi pot să vă spun că sute de ruşi mi-au scris în particular că, pur şi simplu, nu doresc să participe cu mine la discuţii pe reţelele de socializare datorită resentimentelor care sunt acolo”, mărturiseşte McFaul.

Ambasadorul, „un personaj malefic ce trebuie să moară”

Profesorul american de ştiinţe politice povesteşte că pe reţelele de socializare, în timpul mandatului său, înainte de izbucnirea conflictului din Ucraina, exista un dialog politicos, presărat de glume, chiar cu oficiali guvernamentali. Platformele online de dialog erau libere şi topica discuţiilor era foarte diversă, de la sport la chestiuni politice serioase. În opinia sa, trolii s-au înmulţit direct proporţional cu desfăşurarea războiului din Ucraina. Potrivit fostului diplomat, mesajele trolilor se refereau că la „cât de malefic este el ca om” şi la ce pedeapsă ar merita - „împuşcare, ardere completă în iad sau, pur şi simplu, ardere”. McFaul a amintit că actualul ambasador nu are un cont personal de Twitter, chiar dacă a fost în prealabil sfătuit de el să îşi facă. Fostul ambasador consideră că situaţia actuală a comunicării dintre cele două societăţi este foarte deprimantă, mai ales în contextul din trecut când Twitterul era o platformă unică pentru SUA şi Rusia, de dialog şi cunoaştere.

Putin ar termina cu trolii în 5 minute

McFaul crede că dacă preşedintele Putin ar vrea să reducă ura pe Twitter, i-ar lua cinci minute. „Dacă el ar spune doar ceva critic faţă de această activitate a trollilor, declaraţia sa ar avea un efect uriaş, desigur. Nu cred că există vreo îndoială. Dacă vrea să facă acest lucru sau nu este o chestiune diferită, dar el are puterea. În special în urma uciderii lui Nemţov, mi se pare că o campanie pentru a reduce tensiunea în societate ar fi un lucru foarte util pentru un politician responsabil de ceea ce face. Acesta crede că sunt mulţi nebuni în lume nu doar în Rusia, dar naţionalismul, ca motivaţie pentru aceşti troli, este foarte periculos şi înfricoşător şi duce inevitabil la efecte negative”, apreciază McFaul.

Fostul ambasador se întreabă în ce măsură politicienii ruşi se mai pot plânge de faptul că Rusia nu primeşte respectul cuvenit când pe reţelele de socializare respectul faţă de oameni a dispărut de ceva timp, afectând imaginea ţării în lume. „Dacă vă pasă cu adevărat de imaginea ţării dumneavoastră în lume, nu vreţi ca oamenii să se înjure între ei şi să spună lucruri dezgustătoare despre copii lor. Ce spune asta despre tine? Nu poţi câştiga respectul prin nerespectarea oamenilor!”, a mai explicat fostul ambasador american la Kremlin. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite