Consultări şi anticipate pe cadavrele din Colectiv

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un t\n[r se reculege la locu;l tragediei din clubul Colectiv FOTO: Adevărul
Un t\n[r se reculege la locu;l tragediei din clubul Colectiv FOTO: Adevărul

Avem o Românie nesănătoasă. Cum o vindecăm? Orice tragedie, orice conflict fie este interpretat ideologic, paradigmatic sau bisericesc-habotnic. Nu mai există timp pentru nuanţe, dialectică sau polemică. Totul a ajuns o luptă grotescă pentru mesaje.

Tinerii aflaţi în stare gravă au trecut în plan secundar, iar cei morţi au fost deja politizaţi sau violaţi politic în aceste zile! 

Partidele şi BOR se distrug singuri, fără ajutor

Sunt unii care apără acum biserica Ortodoxă şi se autointitulează jurnalişti, comentatori etc.(într-adevăr biserica are nevoie acum de alinare si PR), alţii cred că ciudaţii 20 care au fost la consultări la Cotroceni sunt reprezentanţi legitimi ai societăţii civile ce izvorăsc din piaţă. Toate acestea se întâmplă în timp ce fostul PDL din actualul PNL se pregăteşte să intre la guvernare cu Blaga în frunte.

Generaţia Televizor s-a trezit cu o palmă de la generaţia Facebook

Avem tineri în spitale aflaţi în stare gravă şi ei vor alegeri anticipate, abţinându-se din răsputeri să nu rânjească la gândul că vor beneficia de pe urma anticipatelor. Protestele tinerilor din piaţă sunt tratate fie cu cinism şi dispreţ din partea generaţiilor mai înaintate, fie cu speranţă şi încredere şi totodată cu ruşine. Spun ruşine deoarece unii au înţeles că au fost complici cu politicienii la tragedia din Colectiv prin nepăsarea lor (pe care tot au  încercat să o transmită ereditar) şi prin demisia, practic, din viaţa publica a cetăţii lor (fie că vorbim de un cartier, oraş sau judeţ). Oricum generaţia Televizor s-a trezit cu o palmă de la generaţia Facebook care a înţeles că este singură în România şi trebuie să-şi poarte singură de grijă.

Tinerii ar trebui să se gândească să reinventeze meseria de politician în România

Protestele din aceste zile sunt expresia unui ghem de frustrări şi revendicări. Dincolo de toate, cei care reclamă un Guvern tehnocratic, nu înţeleg ideea de tehnocraţie. Moral sunt de acord cu ei. Tehnocraţia este în esenţă o negare a politicii. Nu există nici o garanţie că un expert poate fi şi un bun politician dincolo de calităţile sale personale sau intelectuale. Omul politic este altceva. Tinerii ar trebui să se gândească serios să reinventeze meseria de politician în România. Lucrurile au nevoie şi de luciditate, chiar dacă piaţa fierbe şi nu ne mai putem controla tendinţa şi spiritul caustic. Şi eu resimt o frustrare, dar nu vreau să o transform în ceva inaplicabil şi puţin stupid. Poate vor sări mulţi: ”Cum nu te-ai săturat de politicieni? Avem nevoie de experţi, nu de politicieni!”.

Avem nevoie de politicieni. Care? Voi măh!

De fapt, dragii mei, tot de politicieni avem nevoie! Trebuie să-i găsim printre noi, nu prin partide. Trebuie să forţăm partidele să accepte diverse candidaturi noi (în circumscripţii eligibile) şi astfel putem impune schimbarea în 5-10 ani, începând cu alegeri din 2016 (atât locale cât şi parlamentare). Altfel nu văd nici o sanşă.

”Cine vine în loc?”. Tot aud peste tot: „ Pai cine să vină?!”. Noi, fireşte ! Noi care suntem tineri şi frumoşi cum zic toţi zevzecii plini de biografii şubrede când îşi corelează şi proiectează propriile frustrări cu imaginea din piaţă.

Pe care dintre prietenii tăi i-ai vedea în noul Parlament sau în viitoarea structură administrativă?
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite