Chişinăul solicită OMS să trimită o misiune tehnică în Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Chişinău solicită Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii să trimită o misiune tehnică în regiunea transnistreană, parte componentă a Republicii Moldova, dar  unde autorităţile constituţionale nu pot garanta respectarea drepturilor omului, inclusiv accesul populaţiei la servicii medicale, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Solicitarea vine după ce Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a informat despre lipsa planurilor de convocare a reuniunii cerute de Chişinău, la care să fie examinată situaţia COVID-19 şi aspectele de sănătate în regiune.

Astfel, Biroul Politici de Reintegrare este nevoit să facă uz de instrumente alternative pentru a se informa despre realităţile crizei pandemice şi respectarea drepturilor omului în materie de sănătate în regiunea transnistreană. Viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a subliniat că agenda prioritară pe durata situaţiei de urgenţă prevede identificarea unui echilibru de sănătate şi respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, care include şi starea sănătăţii populaţiei din regiunea transnistreană.

„Constatăm cu îngrijorare că autoizolarea regiunii transnistrene şi împiedicarea liberii circulaţii, în corelare cu accesul la asistenţă medicală a cetăţenilor moldoveni asiguraţi medical de către Republica Moldova, precum şi corectitudinea datelor şi informaţiilor din teren, afectează grav drepturile omului, precum şi managementul riscurilor în condiţiile pandemiei”, a spus Cristina Lesnic.

În stânga Nistrului locuiesc aproximativ 320 de mii de cetăţeni moldoveni. Potrivit datelor actualizate ale Ministerului Sănătăţii, în regiune sunt înregistrate 400 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

https://www.ipn.md/ro/chisinaul-solicita-oms-sa-trimita-o-misiune-tehnica-in-7967_1073171.html

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite