Chirtoacă, despre percheziţiile de la Primărie în dosarul parcărilor cu plată: Se caută probleme printre crengile căzute şi nu în urma miliardului furat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a comentat percheziţiile CNA şi ale procurorilor anticorupţie ce au avut loc marţi, 25 aprilie, atât în incinta Primăriei Capitalei, cât şi la domiciliile viceprimarului Nistor Grozavu şi şefului Direcţiei transport, Igor Gamreţchi. Edilul s-a arătat surprins că descinderile au loc „în timpul calamităţii naturale”, fapt ce i-ar demotiva pe funcţionari să continue lichidarea consecinţelor ninsorii.

„Este cumva de neînţeles că acest lucru se întâmplă la o perioadă mai mare de timp de când a fost deschis dosarul penal. Din câte cunoaştem noi, acest dosar a fost deschis anterior. Anterior poate fi cu câteva lui sau câţiva ani în urmă, iar acţiunile au loc acum, în timpul calamităţii naturale. Asta este cumva de neînţeles şi vrem să vedem probele şi tot ce este cu privire la acest caz, pentru că de altfel, rezultă că cele mai mari probleme ale Republicii Moldova se caută printre crengile căzute după calamitatea naturală şi nu în urma miliardului furat sau tuturor problemelor adunate în timp de 25 de ani. Asta este destul de straniu şi poate duce chiar la demotivarea colegilor în ceea ce priveşte continuarea activităţii şi lichidării consecinţelor calamităţii naturale”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Realitatea.md scrie că anterior, Centrul Naţional Anticorupţie a deschis un dosar penal în privinţa proiectului „Regulamentul de funcţionare a parcărilor şi parcajelor auto cu plată în municipiul Chişinău”, iar în prezent, se desfăşoară etapa urmăririi penale. Ofiţerii CNA au luat act de un demers înaintat de către consilierul municipal din partea PSRM Vadim Filipov.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite