Cel mai bun sportiv moldovean în anul 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Halterofilul Oleg Sîrghi este „Cel mai bun sportiv moldovean“ în anul 2013. El a acumulat cele mai multe voturi în sondajul efectuat tradiţional de Asociaţia Presei Sportive din Moldova (APSM).

Ziariştii l-au ales câştigător pe Sîrghi pentru titlul de campion european adjudecat la Tirana şi locul 3 obţinut la Universiada Mondială, potrivit IPN.Oleg Sîrghi are 26 de ani şi este dublu campion european la haltere, în categoria de greutate 56 de kg. El i-a întrecut în topul APSM pe boxerul Dumitru Galagoţ şi tenismanul Radu Albot.

Antrenorul lotului naţional de box, Petru Caduc a fost desemnat „Cel mai bun tehnician al anului”. El i-a devansat pe antrenorii lui Oleg Sîrghi, Sergiu Creţu şi tatăl sportivului, Oleg Sîrghi, şi pe selecţionerul naţionalei de tineret, Alexandru Curteian.

„Cea mai bună echipă” a fost aleasă finalista Cupei Moldovei la fotbal, Veris Chişinău. Formaţia antrenată de Igor Dobrovolski, care se află pe locul 3 în Divizia Naţională, a fost urmată de selecţionata Moldovei de tenis masculin şi naţionala de rugby.

Gala Laureaţilor APSM va avea loc vineri, 24 ianuarie 2014.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite