Ce spune ambasadorul Germaniei în Republica Moldova despre protestele din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ulrike Knotz, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova FOTO sarajewo.diplo.de
Ulrike Knotz, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova FOTO sarajewo.diplo.de

Republica Moldova nu trebuie să fie o ţară săracă, a afirmat Ulrike Knotz, ambasador al Republicii Federale Germania în Republica Moldova. În mesajul public transmis cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la reunificarea Germaniei, diplomatul s-a referit la situaţia actuală din ţară.

În mesajul său, ambasadorul Ulrike Knotz a amintit despre sprijinul pe care îl oferă Germania pentru dezvoltarea ţării. „Republica Moldova este vecinul nostru (al Uniunii Europene - n.r.). Stabilitatea şi bunăstarea ei sunt şi în interesul nostru. Germania susţine de mai mulţi ani şi în mod intens politica de apropiere către UE, adică politica reformelor cuprinzătoare şi dificile”.

Nici protestele care au loc de aproape o lună în centrul Chişinăului nu au fost trecute cu vederea de către diplomatul german. „Spre regret, protestele actuale arată că cetăţenii Republicii Moldova nu sunt mulţumiţi de rezultatele reformelor. Sper foarte mult că cei ce poartă responsabilitatea politică au înţeles mesajul cetăţenilor şi în spirit european vor implementa reformele rentabile, în special în acele domenii care sunt fundamentale pentru funcţionarea societăţii şi economiei. Mă refer aici la sectorul justiţiei şi cel bancar”, a subliniat Ulrike Knotz.

În concluzie, ambasadorul Germaniei la Chişinău a lăudat ţara noastră pentru potenţialul pe care îl are în mai multe domenii. „Republica Moldova nu trebuie să fie o ţară săracă. Ea deţine un potenţial bun (...), datorită oamenilor săi care sunt nu doar prietenoşi şi harnici, ci şi posedă mai multe limbi”.

„Viaţa fiecărui om este limitată şi nimeni nu are dreptul să irosească timpul altuia. A sosit momentul să fie înfăptuite lucruri pentru a face din Moldova ceea ce ar putea fi o ţară bună pentru cetăţenii săi. Germania vă va susţine în acest sens”, a conchis Ulrike Knotz.

Amintim că în Chişinău au loc două proteste antiguvernamentale. Primul este organizat de Platforma civică "Demnitate şi Adevăr", care şi-a adunat susţinătorii în Piaţa Marii Adunări Naţionalle în cadrul unui miting de amploare pe 6 septembrie. De atunci, protestatarii şi-au permanentizat acţiunea, instalând mai multe corturi în faţa clădirii Guvernului.

Cea de-a doua tabără protestatară este organizată de-a lungul bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Sfatul Ţării şi Maria Cibotari. Organizatori ai manifestaţiilor sunt liderii proruşi Igor Dodon şi Renato Usatîi. Deşi iniţial, anunţau că încep protestele sâmbătă, 27 septembrie, aceştia au ocupat zona de joi, 24 septembrie, instalând aproximativ 200 de corturi, majoritatea dintre ele fiind de modelul care nu se găseşte în vânzare în magazinele din Chişinău.

Ambele tabere de protestatari cer demisia conducerii ţării şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite