Carne stricată şi peşte expirat într-un depozit angro din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mărfuri alimentare cu termen de valabilitate expirat, în valoare de peste 32.000 de lei, au fost depistate de către inspectorii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor la un depozit angro din Capitală.

Este vorba de biscuiţi cu termen de expirat şi mai multe cantităţi de peşte şi produse din carne cu inscripţii necorespunzătoare, relevă IPN.

Inspectorii au eliberat prescripţii de interzicere a loturilor. Acestea au fost retrase din comercializare şi urmează a fi distruse.

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor îndeamnă cetăţenii să fie precauţi atunci când procură produse alimentare. Marcarea incompletă sau lipsa totală a acesteia trebuie să trezească suspiciuni privind calitatea produsului.

Persoanele care depistează produse cu termenul de valabilitate expirat pe rafturile magazinelor sunt îndemnate să insiste ca acestea să fie retrase din comercializare şi să solicitate registrul de reclamaţii pentru a nota această încălcare. De asemenea, pot sesiza Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor la numărul de telefon (022) 74 14 64.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite