Andrei Popov spune că Usatîi minte şi renunţă la funcţia de membru al Consiliului Politic al PDM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Republicii Moldova în Austria, Andrei Popov, a anunţat că declaraţiile lui Renato Usatîi privind faptul că ar fi candidatul PD la funcţia de premier sunt speculaţii şi că renunţă la funcţia de membru al Consiliului Politic Naţional (CPN) al Partidului Democrat.

Potrivit IPN, într-o conferinţă de presă, susţinută joi, 31 decembrie, Popov a anunţat că la baza i deciziei de a demisiona din funcţia de membru al CPN al PD stau mai multe motive, inclusiv decizia PDM de a susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ, înaintată de PSRM, fără a consulta CPN al formaţiunii. Pentru a evita eventuale interpretări, diplomatul a precizat că nu pleacă din partid.
Andrei Popov a menţionat că până a fi luată decizia cu privire la susţinerea moţiunii de cenzură, urma să fie convocat Consiliul Politic al formaţiunii, pentru ca membrii acestuia să fie consultaţi. Mai mult ca atât, în opinia sa, dacă democraţii considerau că acel cabinet de miniştri trebuia demis, iniţiativa urma să vină din partea lor şi nicidecum nu trebuia susţinută iniţiativa socialiştilor.
Dimplomatul a declarat că, de asemenea, au fost speculate mai multe declaraţii care i se impută de către colegi, dar pe care nu le-a făcut în realitate. Acesta s-a mai arătat deranjat şi de lipsa de comunicare cu liderul partidului, Marian Lupu, în pofida mai multor tentative pe care le-a făcut. „ Nu am comunicat de două luni. Am fost informat că domnul Lupu a dat girul pentru o posibilă rechemeare a mea din poziţia de ambasador la Viena, pentru anumite declaraţii care mi se impută, dar pe care nu le-am făcut.”, a mai spus Popov.

Totodată, oficialul a negat zvonurile precum că numele său a fost propus pentru funcţia de premier, menţionând că nu a discutat niciodată acest lucru cu conducerea formaţiuni. Cât ţine de candidatura lui Vlad Plahotniuc la funcţia de premier, Popov a menţionat că acesta posedă multe calităţi de manager şi organizatorice, însă o mare problemă în acest sens este faptul că Vlad Plahotniuc nu este o persoană publică şi nu este liderul partidului. Diplomatul Andrei Popov a mai menţionat că într-un partid nu ar trebui să fie doi lideri – fie este desemnat Marian Lupu care este liderul formaţiunii, fie Vlad Plahotniuc vine la şefia PDM.

Andrei Popov a aderat la PDM în anul 2009. Din noiembrie 2009 şi până în august 2013 Popov a fost viceministru de Externe, în Guvernul condus de Iurie Leancă. Atunci, acesta a renunţat la fotoliul de deputat, concentrându-se pe activitatea sa de diplomat. În 2013, Popov a fost numit ambasador al Republicii Moldova în Austria.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite