O femeie din Străşeni a fost condamnată la 8 ani de închisoare pentru trafic de fiinţe umane. Anchetatorii susţin că anul trecut, în februarie, aceasta a recrutat o cunoştinţă, căreia i-a promis că-i aranjează un loc de muncă într-un hotel din Cipru, unde va primi un salariu lunar de câte 1.400 de euro. 

În schimbul serviciului, aceasta a primit de la victimă 200 de euro şi 2.000 de lei pentru perfectarea documentelor şi, ulterior, i-a dat biuetele de plecare în Turcia, minţind-o că trebuie să facă o escală la Istanbul, înainte de a ajunge în Cipru.

De îndată ce-a aterizat la Istanbul, femeia a fost preluată de nişte necunoscuţi care-au obligat-o să întreţină raporturi sexuale cu diverşi clienţi. Victima a reuşit să-şi anunţe în timp util rudele despre această situaţie, iar acestea au alertat autorităţile din Moldova. 

Din datele procurorilor reiese că anul trecut au fost înregistrate 135 de cazuri de trafic de carne vie, comparativ cu 151 de cazuri care-au avut loc în 2012.