Trei ani şi cinci luni de închisoare pentru bărbatul gelos din Glod care şi-a înjunghiat fosta iubită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul şi-a înjunghiat, din gelozie, fosta iubită FOTO Arhivă
Bărbatul şi-a înjunghiat, din gelozie, fosta iubită FOTO Arhivă

Ghiţă Grigore B., bărbatul de 31 de ani din localitatea Glod, comuna Gîlgău, care la la sfârşitul lunii iulie a intrat pe geam în locuinţa fostei iubite şi a înjunghiat-o în abdomen, a fost condamnat la trei ani şi cinci luni de închisoare cu executare.

Potrivit sentinţei date de judecătorii Tribunalului Sălaj, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, bărbatul a fost condamnat doi ani de închisoare, iar pentru tentativă de omor, la trei ani şi cinci luni. El va avea de executat pedeapsa cea mai grea, adică trei ani şi cinci luni de închisoare cu executare. În plus, el trebuie să achite 1.000 lei daune morale către partea vătămată, 488,04 lei despăgubiri civile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj şi 3079,79 lei despăgubiri civile către Spitalul Judeţean Sălaj, actualizate cu dobânda legală până la data plăţii integrale.


Reamintim că incidentul s-a petrecut în noaptea de 30 spre 31 iulie. Potrivit procurorilor care au instrumentat cazul, bărbatul a escaladat, la adăpostul întunericului, zidul casei fostei sale iubite şi a intrat pe un geam lăsat deschis. Odată intrat în casă, între cei doi a izbucnit un conflict, la un moment dat, în timpul conflictului, bărbatul înjunghiindu-şi fosta iubită cu un cuţit în abdoment. Femeia a fost transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirugicale.Localnicii din Glod spun că bărbatul nu era un tip violent. Nu are familie şi lucra la o fabrică de mobilă din Lăpuş, judeţul Maramureş.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite