Probele orale fac primele victime. Trei candidaţi au fost eliminaţi din cursa pentru fotoliile directorilor de şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

44 din totalul celor 106 aspiranţi la funcţiile de conducere din învăţământul sălăjean au susţinut, până în acest moment, probele orale. Trei dintre ei au picat la proba de evaluare a CV-ului.

În primele patru zile ale săptămânii, au fost programaţi pentru a susţine probele orale, 47 de candidaţi. Trei dintre aceştia au fost reprogramaţi, trei au fost respinşi, iar ceilalţi au reuşit să obţină măcar 35 de puncte.
Candidatul pentru şefia Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” Aluniş, Ioana Bene, a picat, miercuri, 19 octombrie, la proba de evaluarea a CV-ului, unde comisia a notat-o cu doar 30 de puncte. În aceste condiţii, cadrului didactic nu i-a mai fost evaluate oferta managerială şi scrisoarea de intenţie. La proba scrisă, Ioana Bene a reuşit să obţină 38,125 puncte din cele 50 posibile.

Astăzi, alte două cadre didactice au ieşit din cursă. Ioana Anamaria Ciupe, de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Aghireş, a reuşit să obţină doar 22,5 puncte la evaluarea CV-ului, după ce la scris cumulase 43,75 puncte. Livia Cheşeli, candidat pentru funcţia de director al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Cristolţ, a obţinut un calificativ ruşinos, de doar 10,75 puncte, la evaluarea CV-ului, după ce săptămâna trecută a trecut cu greu de proba scrisă, reuşind 35,625 puncte.

Niciunul dintre cei care au trecut de probele orale nu a avut CV de nota maximă. În schimb, mai mulţi candidaţi au prezentat comisiei de concurs oferte manageriale perfecte, pentru care au fost răsplătiţi cu 50 de puncte. Printre aceştia, Ioana Tuduce, care luptă pentru şefia Centrului de Excelenţă din Zalău, Emilia Negru, de la Grădiniţa cu Program Prelungit "Ion Creangă" Zalău, Gheorghe Bancea, de la Şcoala Gimnazială "Corneliu Coposu" Zalău şi Nadia Chişan, de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Şimleu Silvaniei.

Examenele orale se vor încheia în 27 octombrie, rezultatele fiind publicate la sediul şi pe site-ul ISJ/Ministerului Educaţiei/unităţii de învăţământ particular, după încheierea probei, în aceeaşi zi.

În judeţul Sălaj, în competiţie au rămas 106 din cei 110 înscrişi iniţial. Probele orale, ce au loc la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, constă în analiza CV-ului şi într-un interviu. În faţa comisiei, fiecare dascăl îşi prezintă oferta managerială şi planul operaţional gândit pe o perioadă de un an.

Vă mai recomandăm:

Colecţia impresionantă din camera Steluţei. Profesorul de informatică din Zalău care a strâns mii de articole sportive FOTO

Ce rezultate au obţinut candidaţii sălăjeni la concursul de directori de şcoli

Trista poveste a Taberei Meseşul, distrusă de procese. Mii de copii din România îşi petreceau verile în inima Sălajului

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite