O noapte în discotecă dăunează clar frumuseţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Discotecile devin frecvent teatrul unor violenţe FOTO Arhivă
Discotecile devin frecvent teatrul unor violenţe FOTO Arhivă

A simţit-o pe propria-i piele o tânără de 20 de ani din Zalău, care a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean după ce a fost implicată într-o bătaie într-o discotecă din judeţ.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean, tânăra a fost diagnosticată cu un traumatism facial minor, ceea ce înseamnă, în linii mari, că a "încasat" un pumn în faţă.

Tânără din Zalău nu este singura victimă a violenţei care a ajuns în acest weekend la Urgenţe. Potrivit Marianei Ortelecan, reprezentantul biroului de relaţii publice a Spitalului Judeţean, o femeie de 43 de ani, din Zalău, a fost adusă la Urgenţe cu o echimoză periorbitală ochi stâng (adică o vânătaie) şi fractură de arcadă, iar o altă femeie, de 35 de ani, din Popeni, tot victima unei agresiuni, a cerut ajutorul medicilor, fiind diagnosticată cu traumatism abdominal minor şi contuzie de gambă dreaptă.

Bărbaţii agresaţi sunt reprezentanţi în statistica spitalului de un tânăr de 20 de ani, din Şimişna, care s-a prezentat în weekend la Urgenţe cu o plagă la arcada stângă.

În toate cele patru cazuri de agresiune, medicii au sesizat Poliţia, care cercetează împrejurările în care s-au produs violenţele.
 

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite