Maestrul de ceremonii al Papei Ioan Paul al II-lea vine în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piero Marini

Maestrul de ceremonii al Sfântului Părinte Ioan Paul al II lea şi al Papei Benedict al XVI-lea se va afla duminică, 13 decembrie, la Şimleu Silvaniei, în Sălaj, pentru a participa la inaugurarea Anului Sfânt al Milostivirii în România.

Excelenţa sa Piero Marini, Arhiepiscop al Bisericii Romano-Catolice şi maestru de ceremonii în timpul pontificatului Sfântului Părinte Ioan Paul al II lea şi al Papei Benedict al XVI-lea se va afla duminică, 13 decembrie, la Şimleu Silvaniei, unde va participa la celebrarea Sfintei Liturghii la Biserica “Sfânta Treime” din oraş. Potrivit lui Cristian Borz, preotul greco-catolic din Bădăcin, prezenţa Excelenţei sale în România şi în Sălaj este datorată inaugurării, cu această ocazie, a Anului Sfânt al Milostivirii. La eveniment va participa şi Preasfinţia Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, împreună cu preoţi greco-catolici din Sălaj. Oficierea Sfintei Liturghii va începe la ora 10.00.


Sfântul Părinte Papa Francisc a proclamat prin scrisoarea “Misericordiae vultus” ca începând cu data de 8 decembrie 2015 şi până în 20 noiembrie 2016, să se celebreze Anul Sfânt al Milostivirii. Potrivit părintelui Borz, tradiţia catolică a Anilor Sfinţi a început în anul 1300, iar până acum au fost celebraţi 26 de Ani Sfinţi (Ani Jubiliari). Ultimii Ani Sfinţi extraordinari au fost: în 1933, proclamat de Papa Pius al XI-lea pentru a celebra 19 secole de la Răscumpărare, în 1983, proclamat de Papa Ioan Paul al II-lea la 1950 de ani de la anul 33 d.C., anul Răscumpărării, iar ultimul - Marele Jubileu al Anului 2000, tot în timpul ponticatului Papei Ioan Paul al II-lea.

Piero Marini


Jubileul Milostivirii are o semnificaţie specială pentru că se sărbătoreşte la 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II (1962-1965). Anul Sfânt începe în 8 decembrie, odată cu sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, şi se va încheia la 20 noiembrie 2016, duminica Domnului nostru Isus Cristos Regele Universului.

Vă mai recomandăm:

Solidaritatea românilor îşi arată rezultatele: casa lui Iuliu Maniu de la Bădăcin are acum o fundaţie solidă

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite