Iuliu Maniu, comemorat la Bădăcin la 63 de ani de la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Bădăcin, acolo unde Iuliu Maniu se simţea ”acasă”, fostul premier al României va fi comemorat la sfârşitul acestei săptămâni, când se împlinesc 63 de ani de la moartea sa, într-o celulă a temniţei de la Sighetu Marmaţiei.

Marele om politic Iuliu Maniu va fi comemorat duminică, 7 februarie, la Bădăcin, pe Dealul Ţarinei, acolo unde se mai păstrează casa în care a copilărit acesta. Evenimentul comemorativ este organizat de Parohia Greco-Catolică din Bădăcin, împreună cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj, Şcoala „Iuliu Maniu” Bădăcin şi Radio Maria şi va începe la ora 10.00, la biserica greco-catolică din sat, cu celebrarea Sfintei Liturghii împreună cu corul Bisericii din Ieud, Maramureş, şi Parastasul pentru familia Maniu. De la ora 11.45 este programată vizitarea Muzeului Memorial „Iuliu Maniu”, aflat la demisolul bisericii, urmată de simpozionul „Salvaţi Istoria Naţională! Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”. În cadrul simpozionului, dr. Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău va prezenta lucrarea „Corneliu Coposu, despre oratorul Iuliu Maniu”, iar dr. Dan Deac, arheolog la acelaşi muzeu, va vorbi despre „Împăratul Caracalla la Porolissum şi inscripţia romană de la Bădăcin”.

Comemorarea este şi momentul ales pentru lansarea celei de-a doua ediţii a „Monografiei satului Bădăcin şi a familiei Maniu”, adăugită şi revizuită, scrisă de părintele Cristian Borz, parohul greco-catolic din Bădăcin şi administratorul Casei Memoriale Iuliu Maniu. Despre această apariţie editorială va vorbi în cadrul evenimentului Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură şi Artă Judeţean Sălaj.

După un prânz luat de participanţi la Căminul Cultural, evenimentul continuă, de la ora 14.00, cu un program artistic prezentat de Corul „Dealul Ţarinei” din Bădăcin, Grupul Folk, grupul de elevi ai Şcolii „Iuliu Maniu” Bădăcin şi Grupul folcloric din Ieud, Maramureş. De la ora 15.00 va fi prezentat stadiul actual al proiectului de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, finalul fiind rezervat luărilor de cuvânt.

Campania publică „Salvaţi Istoria Naţională! Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu” împlineşte un an


Potrivit echipei de proiect, la sfârşitul acestei luni, în data de 28 februarie, se va împlini un an de când a fost lansată în spaţiul public campania care are scop reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin. Într-un an de campanie, oamenii au fost cei care au pus mână de la mână şi au reuşit să consolideze fundaţia casei. În 1 februarie, vor începe lucrările de consolidare a pereţilor, şi ne dorim ca nici lucrările la acoperiş să nu aştepte prea mult.


Pentru a putea primi turişti de pretutindeni, în Casa de la Bădăcin, apelăm, în continuare, la toţi cei care vin la Bădăcin nu doar de dragul paradei. Pentru oamenii care simt româneşte sunt deschise conturile:
Lei:    RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400


Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
– Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.

Vă mai recomandăm:

Comoara zidită în pereţii casei lui Iuliu Maniu. Legătura între fostul premier al României şi împăratul roman Caracalla

Trecerea prin Dacia a tiranului Caracalla, unul dintre cei mai cruzi împăraţi romani, pregătită identic cu vizitele de lucru ale lui Ceauşescu

Misterul a fost descifrat. Ce conţine documentul din sticla găsită sub fundaţia casei unui fost premier al României


 

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite