Desfrâul culinar acum 2.000 de ani. Cum foloseau romanii pana de păun pentru a putea îngurgita porţii uriaşe de mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ospăţ în Roma antică FOTO istoriiregasite.wordpress
Ospăţ în Roma antică FOTO istoriiregasite.wordpress

Bucate variate şi abundente, bine ”stropite” cu vin de bună calitate, încărcau mesele strămoşilor noştri romani în urmă cu 2.000 de ani. Meniul vremii includea şi excentricităţi, cum era tocăniţa din limbi de flamingo sau privighetoare ori călcâiele de cămilă.

Ce şi cum mâncau romanii este unul dintre domeniile de interes ale gastronomului sălăjean Mircea Groza, cel care găteşte preparate după reţete vechi de 2.000 de ani, la umbra zidurilor castrului de la Porolissum.

Bucătarul spune că totul a început chiar pe locul cetăţii romane de la Porolissum, unde mergea pentru a aduna plante aromatice şi unde a fost surprins să găseasă o mare varietate de astfel de plante: varietăţi de mentă, sovârv, busuiocul cerbului, cimbrişor, frăguţe şi alţi arbuşti.

Din discuţiile pe care le-a avut cu arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă, a aflat că varietatea s-ar explica prin faptul că plantele au crescut pe urmele fostelor grădini de zarzavat din vremea Imperiului.

Următorul pas a fost ”descoperirea” lui Apicius, cel mai mare bucătar al Imperiului Roman şi autorul primei cărţi de bucate a vremii, ”De re coquinaria”.

”Apicius a devenit celebru, în primul rând, pentru extravaganţele sale culinare. Gătea tocăniţă din limbi de flamingo sau de privighetoare, creste de cocoşi sau călcăie de cămilă. Tot el dădea ordin să se îngraşe gâştele cu smochine uscate, iar înainte de sacrificare le dădea să bea vin cu miere, pentru frăgezirea cărnii, dar şi pentru creşterea în volum a ficatului - fois gras”, explică Mircea Groza.


Bucătarul sălăjean Mircea Groza

image

Zălăuanul şi-a procurat cartea lui Apicius, iar de atunci a testat, uneori pe sute, chiar mii de persoane, zeci de reţete, pentru că a devenit deja o tradiţie ca la fiecare ediţie a Festivalului de reconstituiri istorice ”Porolissum Fest” bucătarul să asigure atmosfera epocii prin bucate specifice acelei perioade, gătite din cartea scrisă în urmă cu 2.000 de ani.

Groza promovează gastronomia tradiţională românească. Aici, alături de celebrul Jamie Oliver

image

Ce mâncau romanii

Potrivit lui Groza, romanii, chiar şi cei de condiţie medie mâncau foarte mult şi bine. ”Principala masă era cina, care dura până spre dimineaţă. Cina era un desfrâu gastronomic prelungit. Luau vomitiv pentru a putea mânca mai mult şi mai des - o pană de păun cu care îşi gâdilau omuşorul sau un preparat”, spune el.

Cele mai populare feluri de mâncare, nelipsite de pe mesele romanilor, erau tocana de Ostia (o tocaniţă din carne de purcel, tăiată cu şoric cu tot, ierburi – cimbrişor, leuştean, mentă, busuioc, mărar, seminţe de ţelină, coreandru verde şi zdrobit, ulei de măsline, piper măcinat mare şi garnitură de linte sau mazăre), mâncarea de fasole cu sos de garum (un potenţator de aromă obţinut prin macerarea la soare a unor peşti mici sau a intestinelor de peşte, la care se adăugau plante aromatice şi uleiuri cu diferite arome), dar şi mâncarea scăzută de mei, linte, mazăre şi terciul din făină de mei.

”Se mânca şi somon, calcan şi sturion şi se bea vin de bună calitate. Nu lipseau de la o cină măslinele verzi şi negre, hârciogii fripţi, presăraţi cu miere şi mac, cârnaţii fripţi, prunele de Siria, seminţele de rodie, carnea de vită, fuduliile de animale, ugerul de scroafă tânără, turta de brânză, plăcina, fagurii de miere, fructele uscate. Aveau şi sosuri, iar mâncarea se servea cu pâine romană”, descrie bucătarul meniul cinei din Roma Antică.

Vă mai recomandăm:

Românul care l-a cucerit pe Jamie Oliver cu pălincă de Sălaj: „I-am dat o pălincă făcută de mine, veche de 18 ani“

Chinurile facerii „Pălincii de Zalău“ sau cum a ajuns brandul judeţului un produs de lux

Secretele bucătarilor: Cum transformi florile în delicii culinare

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite