Cum îţi poţi steriliza gratuit patrupedul. Primăria Zalău a demarat o campanie finanţată de la bugetul local

Cum îţi poţi steriliza gratuit patrupedul. Primăria Zalău a demarat o campanie finanţată de la bugetul local

Autorităţile speră să sterilizeze peste 200 de câini FOTO Arhivă

Patrupezii cu stăpân au intrat în atenţia autorităţilor locale, care, pentru a preveni înmulţirea necontrolată a câinilor din rasă comună au decis să aloce bani pentru sterilizarea animalelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Municipalitatea a alocat 25.000 de lei pentru sterilizarea câinilor cu stăpân, care aparţin rasei comune sau metişilor, de pe raza unităţii teritorial-administrative a Zalăului. În aceste sens, Primăria Zalău a încheiat un contract cu SC Prod Vet Com SRL, sterilizarea patrupezilor urmând să fie subvenţionată integral de la bugetul local.

Pentru a beneficia de această gratuitate, stăpânul câinelul trebuie să fie domicilat în Zalău, iar animalul să fie înregistrat în evidenţele veterinare. De asemenea, proprietarul trebuie să depună o cerere la Centrul de Relaţii cu Publicul din cadrul Primăriei, însoţite de carnetul de sănătate al animalului, precum şi o copie după actul de identitate sau certificatul de înregistrare fiscală, după caz. În termen de 10 zile de la înregistrarea cererii, solicitantul va primi un bon de sterilizare, care va fi completat, semnat şi parafat de către medicul veterinar după efectuarea intervenţiei.
Stăpânul câinelui are obligaţia de a asigura transportul patrupedului la cabinetul veterinar şi să-l ducă înapoi la domiciliu.

În condiţiile în care costul unei astfel de intervenţii chirurgicale la un câine mascul ajunge la 56 de lei, iar la o femelă, la 128 de lei, suma alocată pentru 2018 permite peste 250 de sterilizări.

Mai puteţi citi:

Ce impozite plătim în 2018. Clădirile neîngrijite, taxate cu 300% mai mult

Schimb de terenuri pentru viitorul magazin Dedeman din Zalău. Investiţia va demara în primăvara lui 2018

citeste totul despre: