Cum facem faţă frustrării? Psiholog: „Suntem o generaţie care învaţă cu greu să-şi gestioneze această stare emoţională“
0Frustrarea face parte din viaţa noastră şi apare în momentul în care ne simţim depăşiţi de situaţie, când lucrurile par să nu meargă aşa cum ne dorim.
Psihologii definesc frustrarea ca fiind o emoţie, o stare afectivă negativă determinată de situaţiile în care avem o nevoie şi constatăm că aceasta nu poate fi îndeplinită. Iar felul în care gestionăm decalajul dintre dorinţă şi mijloace ţine de gradul de inteligenţă emoţională a fiecăruia şi se referă la pragul de toleranţă, la frustrare.
"Cu cât putem suporta mai mult acest decalaj şi acceptăm mai repede că nevoia noastră nu poate fi îndeplinită exact în momentul în care apare, dar căutăm mijloace raţionale să o satisfacem, cu atât avem un prag de toleranţă la frustrare mai scăzut; când satisfacerea nevoii noastre nu se întâmplă acum şi disconfortul emoţional trăit este foarte mare, iar comportamentul extrem şi inflexibil, se spune că avem un prag de toleranţă la frustrare mai înalt", exlică Smaranda Stan, psiholog clinician si psihoterapeut pozitivist.
Comparând omul cu păpuşa rusească Matrioşka, psihologul asociază păpuşa mare, care le înglobează pe celelalte, cu comportamentul, pe cea mijlocie, din interior, cu emoţia, iar pe cea mai mică, cu nevoia. "Deşi cea mai mică şi adânc ascunsă, deseori neconştientizată, nevoia este motorul celorlalte. Nesatisfacearea nevoii, indiferent la ce se referă ea - nevoia de iubire, de dreptate, de contact, de îngrijire, de a poseda ceva sau pe cineva - activează emoţia, iar emoţia, la rândul său, activează comportamentul. Acesta depinde de sofisticarea şi maturizarea persoanei. De cele mai multe ori, noi doar pe acesta îl conştientizăm, atât la noi, cât şi la cei din jur", consideră Smaranda Stan.
Anestezierea emoţională poate avea urmări grave
Potrivit afirmaţiilor sale, dacă în momentul în care trăim o emoţie, indiferent care o fi ea, nu o identificăm şi nu ne permitem să o simţim, comportamentul nostru poate degenera. Anestezierea emoţională, cu ajutorul unor mijloace precum telecomanda, telefonul, alcoolul, drogurile, sexul, sportul ori cumpărăturile, reprezintă o metodă greşită de gestionare a frustării şi care poate avea repercusiuni foarte grave.
Din păcate, adaugă specialistul, suntem o generaţie care învaţă cu greu să-şi gestioneze frustrarea, o generaţie cu cele mai multe dependenţe şi datorii, mare consumatoare de medicamente, fie pentru că nu vrem să simţim, fie pentru că vrem să simţim doar stări afective plăcute, iar pe celelalte le negăm.
Un rol important în acest sens îl joacă revistele, televizorul, reţelele de socializare, care livrează mesajul că tinereţea, zâmbetul, frumuseţea trebuie să fie veşnice. "Când aţi văzut ultima fotografie pe Facebook cu vreunul dintre prietenii noştri plângând? Sau câţi facem o grămadă de fotografii până să alegem una demnă de Facebook şi în care toţi să fim <<bine>> În plus, vrem totul ACUM. Bunicii noştri adunau mai întâi bani şi apoi îşi construiau casa. În timp. Noi mai întâi construim şi apoi plătim?", mai spune psihologul.
Ce putem face, în consecinţă?
* Să ne debarasăm de ideile precum că: "trebuie să ne simţim bine întotdeauna", "trebuie să ne ferim să simţim emoţii cărora noi le dăm o conotaţie negativă", "suntem mai importanţi decât ceilalţi", "ceea ce vrem trebuie să obţinem acum" etc.
* Să învăţăm să ne uităm la noi şi mai ales în noi. "Adică, să scoatem la lumină şi cele două păpuşi din interiorul comportamentului - emoţia şi nevoia - şi să acceptăm că ele nu sunt rele sau bune, iar noi nu suntem răi sau buni că le simţim, ci pur şi simplu SUNTEM", explică specialistul.
* Să ne centrăm mai mult pe ce putem şi mai puţin pe ce vrem: "Vreau rochia asta. Pot să o am? Îmi permit să dau suma asta pe ea sau e mai raţional să caut una la un preţ mai bun?"
* Să avem răbdare, să ne respectăm propriul ritm.
* În relaţie cu copiii, este important să le transmitem că ii înţelegem şi să oglindim frustrarea lor. În loc să recurgem la clasicul: "Să nu cumva sa îndrăzneşti să mă faci de rusine plângând în magazin", să-i transmitem: "Mi se pare că îţi doreşti ghiozdanul acesta (identificăm nevoia). Văd că te simţi frustrat că nu îmi permit să ţi-l cumpăr (identificam emoţia). Şi eu m-am simţit aşa, inclusiv azi când nu am putut să îmi cumpăr nişte cercei care îmi plăceau mult (oglindim emoţia copilului, iar el se simte şi mai înţeles). După care putem recurge la variante de comportament: "Ai putea să contribui şi tu la cumpărarea ghiozdanului cu bani din puşculiţă?" sau: " Ai putea să aştepţi încă o săptămana până iau salariul?" sau: "Hai să căutam unul mai ieftin care să îţi placă la fel de mult!", etc.
"Inteligenţa emoţională aduce cu ea variante, aduce flexibilitate. Atunci când suntem inflexibili vedem lumea în alb şi negru, iar reacţiile noastre sunt extreme. Când suntem flexibili, surprindem întreaga paletă de culori, fără să spunem că una este mai frumoasa decât alta. Frumuseţea păpuşilor ruseşti este dată şi de culorile ei, la fel ca în viaţa. Doar că în viaţă, culoare dă emoţia", conchide psihologul Smaranda Stan.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
