Controale la deţinătorii de arme din Sălaj. Ce nereguli au găsit poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii sălăjeni au desfăşurat, în perioada 18-31 august, o acţiune pentru depistarea persoanelor care deţin ilegal arme şi pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, La acţiune au participat poliţişti specializaţi în  arme, explozivi şi substanţe periculoase şi poliţişti de la ordine publică, care au avut ca scop identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată şi braconaj cinegetic.

Potrivit sursei citate, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, două controale la persoane juridice şi opt la persoanele fizice deţinătoare de arme, precum şi o acţiune de verificare a poligoanelor de tir. Astfel, au fost ridicate în vederea confiscării cinci arme, dintre care patru letale şi una neletală. De asemenea, dintre armele ridicate, patru sunt de vânătoare şi o armă de tir sportiv cu aer comprimat. Totodată, au fost indisponibilizate 18 cartuşe letale, 89 de cartuşe neletale şi o lunetă.

Poliţiştii au constatat 11 infracţiuni, dintre care şase prevăzute de Codul Penal, patru infracţiuni la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi o infracţiune prevăzută de Codul Vamal.

Vă mai recomandăm:

Un clujean rănit grav după ce s-a răsturnat cu motocicleta. Bărbatul spera să parcurgă peste 100 de kilometri, deşi era în stare de ebrietate

În arest preventiv pentru că au tâlhărit un bărbat în scara blocului. Unul dintre suspecţi este minor

Descoperire macabră în Sălaj. Scheletul unei persoane a fost găsit într-un sac, pe malul Someşului

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite