A fost învestit în funcţie noul prefect al Sălajului. Definitivarea aplicării legilor proprietăţii în acest an şi depolitizarea instituţiei - printre priorităţile sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul prefect a mai lucrat în instituţie în perioada 1990 - 2009 FOTO Alina Pop
Noul prefect a mai lucrat în instituţie în perioada 1990 - 2009 FOTO Alina Pop

Marin Niţu, noul prefect al Sălajului, a fost învestit în funcţie la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul unei ceremonii la care a participat Constantin Mihart – Director General, Direcţia Generală pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului din cadrul MAI.

Ceremonia de învestire a lui Marin Niţu în funcţia de prefect al Sălajului a avut loc sâmbătă, 5 martie, în sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean Sălaj, şi a venit după ce Ionel Ciunt, cel care a deţinut până săptămâna trecută funcţia, a decis să demisioneze pentru a putea candida la fotoliul de primar al Zalăului.

"Mă pricep să fac câteva lucruri bine"

Noul prefect s-a prezentat în faţa participanţilor la ceremonie - în principal angajaţi din Instituţia Prefectului şi şefi de instituţii deconcentrate - drept un funcţionar public cu experienţă, pentru care respectarea legii este mai presus de orice. „Mă pricep să fac câteva lucruri bine. Să respect legile şi să le aplic în litera şi spiritul lor; să ştiu că banul public aparţine statului şi trebuie folosit spre binele cetăţenilor; să-mi respect colaboratorii şi să-i apreciez exclusiv după competenţa şi onestitatea manifestate în cadrul instituţiei.”

Noul prefect a anunţat că sunt lucruri şi la care nu se pricepe:„Nu m-am priceput să fac politică, să-mi promovez rudele, să profit de poziţia mea spre a avea diverse avantaje, să mă pun în situaţia de a mă transforma dintr-un om liber într-unul şantajabil”.

Despre faptul că a dar în judecată Guvernul după ce a fost eliberat, în 2013, din funcţia de inspector guvernamental din cadrul SGG, Marin Niţu a precizat că a făcut-o pentru a fi „un exemplu” pentru ceilalţi funcţionari publici şi pentru a le arăta că se poate face carieră în acest domeniu.

Noul prefect a anunţat, cu această ocazie, şi care îi sunt priorităţile mandatului. Printre acestea se numără, pe lângă cele care decurg din fişa postului, reducerea birocraţiei, definitivarea aplicării legilor proprietăţii în acest an, depolitizarea instituţiei şi organizarea unor întâlniri trimestriale cu primarii şi cu secretarii din judeţ.

Ionel Ciunt a condus instituţia între numirea Papei Francisc şi anunţul boli regelui Mihai

La ceremonie a fost prezent şi prefectul demisionar, Ionel Ciunt, care a vorbit, pentru început, despre momentele istorice care i-au jalonat mandatul de aproape trei ani. „S-a întâmplat ca atunci când am fost numit, în 13 martie 2013, la Vatican să fie ales un nou Suveran Pontif, şi s-a întâmplat ca atunci când mi-a încetat mandatul, în 2 martie 2016, Majestatea Sa Regele Mihai să iasă oarecum din viaţa publică”, a precizat el. Ionel Ciunt a vorbit şi despre provocările mandatului său, apreciind că sunt lucruri pe care le-ar fi putut face mai bine.

Recredibilizarea Instituţiei Prefectului, cerută de liberali

Prezent la ceremonie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, liberalul Valeriu Crişan, nu a ratat ocazia de a readuce în discuţie conflictul existent în ultimii ani între Instituţia Prefectului, pe de-o parte, şi Primăria Zalău şi PNL, pe de altă parte, pe tema implicării Prefecturii în schimbarea politică a unor viceprimari. „Să redaţi credibilitatea Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj. Nu de puţine ori instituţia a fost atrasă în discuţii şi dialoguri nelalocul lor. Această misiune este, poate, cea mai grea”, i-a transmis Crişan noului prefect.

Vizita premierului, primul eveniment important din mandatul lui Niţu

Mandatul noului prefect a început cu un eveniment important petrecut chiar înainte de învestire. Este vorba despre vizita de lucru efectuată vineri, 4 martie, în judeţ de premierul Dacian Cioloş şi de vicepremierul Vasile Dîncu.

Vă mai recomandăm:

Dacian Cioloş şi Vasile Dîncu au lămurit, de la Zalău, problemele spitalelor regionale şi ale Arenei Naţionale

Guvernul schimbă prefectul în Sălaj. Noul prefect se judecă de mai mulţi ani cu Executivul


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite