Şi-a măcelărit tatăl cu securea. Criminalul fusese externat recent de la Psihiatrie

Şi-a măcelărit tatăl cu securea. Criminalul fusese externat recent de la Psihiatrie

Bătrânul a fost ucis cu sânge rece de către propriul fiu

Caz cutremurător într-o comună în care, pe fondul unui conflict mai vechi, un tânăr a pătruns în camera în care părintele lui dormea, lovindu-l fără milă cu o secure până ce l-a lăsat fără suflare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un bărbat de 33 de ani din comuna Bănişor, judeţul Sălaj, a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor, după ce şi-a omorât tatăl cu mai multe lovituri de secure. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, abominabila faptă s-a petrecut în noaptea de 4 spre 5 august, când, pe fondul unui conflict mai vechi, Liviu Florin Buciu, a luat o secure şi a intra în camera în care dormea tatăl său, lovindu-l atât în zona capului, cât şi peste corp. Bătrânul a murit pe loc, trupul neînsufleţit fiind descoperit de către doi vecini.

"Inculpatul are probleme de natură psihică, fiind externat recent de la Psihiatrie, unde a urmat un tratament de specialitate", ne-a declarat Crin Bologa, prim-procurorul Parchetului sălăjean. Oficialul a mai precizat că bărbatul de 33 de ani va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei.

Un caz asemănător s-a produs în martie 2015, în Zalău, când o femeie cu probleme psihice şi-a ucis mama cu lovituri de satâr. Femeia în vârstă de 43 de ani era internată la Centrul de recuperare a bolnavilor neuropsihici de la Jibou şi fusese adusă acasă cu doar două săptămâni înainte. S-a dovedit, însă, a fi o decizie extrem de proastă, pentru că, într-un moment în care fata a rămas singură cu mama ei acasă, aceasta a omorât-o pe cea care i-a dat viaţă cu lovituri de satâr în zona capului şi a corpului. Teribila crimă a fost descoperită chiar de tatăl criminalei, care s-a întors acasă şi şi-a găsit soţia într-o baltă de sânge, iar pe fiica sa - în camera acesteia. El a fost cel care a anunţat crima la 112.

Arestată iniţial pentru 30 de zile, ucigaşa a scăpat de răspunderea penală pentru fapta sa, după ce expertiza medico-legală psihiatrică la care a fost supusă a arătat că aceasta nu are discernământ. În aceste condiţii, ea a fost internată la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, judeţul Bihor, "până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii".

Vă mai recomandăm:

Crimă oribilă: o femeie cu probleme psihice şi-a ucis propria mamă cu lovituri de satâr

citeste totul despre: