74 de ani de la masacrul de la Ip, când 157 de români au fost ucişi de armata horthystă. Mesajul urmaşilor: „Iertăm, dar nu putem uita!“

74 de ani de la masacrul de la Ip, când 157 de români au fost ucişi de armata horthystă. Mesajul urmaşilor: „Iertăm, dar nu putem uita!“

Pe placa de pe groapa comună sunt inscripţionate numele şi vârsta victimelor masacrului

Peste o mie de oameni s-au adunat duminică în localitatea Ip, pentru a-i comemora pe cei 157 de români ucişi de armata horthystă, în urmă cu 74 de ani, într-una dintre cele mai sângeroase pagini ale istoriei României. Mesajul urmaşilor celor ucişi: „Iertăm, dar nu putem uita!“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu mai puţin de 157 de români, de la copii de nici doi ani la bătrâni de peste 80 de ani, au fost măcelăriţi la Ip, în Sălaj, de armata horthystă, într-o tristă noapte de 13 spre 14 septembrie. Se întâmpla în 1940, la câteva zile după Dictatul de la Viena. La 74 de ani distanţă în timp, la monumentul ridicat pe locul gropii comune în care au fost azvârlite trupurile mutilate de baionetele soldaţilor unguri şi ciuruite de gloanţe, peste o mie de persoane s-au adunat, ieri, în semn de neuitare a acestor orori. Au fost acolo, cu o floare în mână ori, pur şi simplu, cu emoţia rememorării unei pagini triste din istoria României, copiii şi bătrâni, oameni simpli şi oficialităţi, români şi maghiari.


După ce ultimul supravieţuitor al teribilului masacru, Gavril Butcovan, a murit chiar în ziua comemorării masacrului, în urmă cu patru ani, rolul de a pune o piedică în calea uitării l-a luat, de atunci, profesorul de istorie Nicolae Pop. L-am întâlnit şi în acest an la cimitir, vorbind cu patos despre ceea ce s-a întâmplat atunci şi despre cât de important este să fim atenţi ca astfel de orori ale istoriei să nu se repete. „Iertăm, dar nu putem uita! Pentru că 157 de oameni au murit, în acea noapte, fără a fi avut o altă vină decât aceea de a fi români. La Ip nu au murit nici evrei, nici slovaci, nici romi. Au murit doar români”, ne spune profesorul.


Fără a-şi ascunde tristeţea, Nicolae Pop ne spune, din postura sa de dascăl de istorie, că generaţiile ce au precedat acel eveniment teribil, dar şi cele care se succed acum pe pământul românesc ştiu foarte puţine lucruri despre ceea ce s-a întâmplat atunci. „Noi, aici, le spunem copiilor ce s-a întâmplat, dar în manualul de istorie masacrul de la Ip este descris în două rânduri. Este mult prea puţin”, spune, pe bună dreptate, profesorul.


Planul de exterminare a românilor


Despre ceea ce s-a întâmplat la Ip în urmă cu 74 de ani a vocea gâtuită de emoţie, şi preotul paroh Ioan Marian. „Au folosit un fals pretext, cel potrivit căruia o localnică le-ar fi dat soldaţilor un coş cu mere în care ar fi strecurat o grenadă. Sau că s-ar fi tras în ei cu mitraliera din turnul bisericii. Nimic adevărat!”, a spus preotul.


De altfel, după cum explică şi profesorul Nicolae Pop, cauzele exploziei care a constituit aşa-zisul pretext al masacrului a fost lămurit de procurori la scurt timp după tragedie: neglijenţa celor doi soldaţi horthyşti aflaţi în căruţa care transporta muniţie, ucişi în explozie, neglijenţă devoalată chiar de vizitiu, care a supravieţuit incidentului. Se întâmpla în 7 septembrie 1940.


Profesorul Pop povesteşte cum, la iniţiativa unor extremişti maghiari locali, baronul Farago Istvan şi învăţătorul Ujheyly Adalbert, în 13 septembrie este elaborat planul de exterminare a românilor din Ip, ca răzbunare pentru incidentul în care îşi pierduseră viaţa cei doi soldaţi unguri. „Pentru ca nici un român să nu scape viu, se pune la cale efectuarea unui recensământ al «porcilor graşi», în realitate un recensământ al familiilor de români şi a numărului de membrii ai acestora. Era nevoie de aşa ceva pentru că, iniţial, horthyştii au vrut să dea foc întregului sat, însă extremiştii le-au atras atenţia că acolo locuiau şi maghiari, aşa că trebuia făcută selecţia”, explică profesorul.


Şase „echipe ale morţii”


În seara de 13 septembrie, se organizează şase „echipe ale morţii”, formate din câte patru - şase honvezi (denumirea soldaţilor din infanteria maghiară) din unitatea condusă de locotenentul Vasvari Zoltan şi câte doi localnici, care să le servească drept ghizi. În jurul orei 23.00, „echipele morţii” au trecut la acţiune: au intrat în case şi, fără nicio explicaţie, au deschis focul. Unii români au fost împuşcaţi în case, alţii în curte, la zidul caselor sau, în semn de dispreţ, unii au fost împuşcaţi pe grămezile de gunoi din curte.


Supravieţuitorii – extrem de puţin – au scăpat fie ascunşi de familiile maghiare din sat care nu împărtăşeau ura extremiştilor de la care a pornit măcelul, fie au trecut de vigilenţa soldaţilor fiind acoperiţi de cadavrele celorlalţi membri ai familiei. Gavril Butcovan, spre exemplu, a scăpat pentru că, la cei 16 ani pe care îi avea atunci, a avut puterea să se prefacă mort în timp ce un soldat trăgea în el cinci gloanţe, unul după altul. „După ce ne-au executat pe toţi, ne-au căutat pe fiecare cu lanterna să vadă dacă mai respirăm. Care mai mişca, era împuşcat până nu mai mişca deloc. Când au ajuns la mine, eu eram cu faţa în jos. Unul dintre ei a zis: «Ia veniţi şi mai trageţi nişte gloanţe în ăsta!» Soldatul a venit şi a tras încă cinci gloanţe”, povestea el, când încă mai era în viaţă. Şansa lui Gavril Butcovan a fost că gloanţele nu i-au atins zonele vitale ale corpului, dar şi că a avut inspiraţia să rămână în ţărână, nemişcat, până dimineaţa la ora 8.00.


Mulţi alţii n-au avut, însă, norocul său. „Vedem aici, pe această placă comemorativă, numele lui Lontea Gheorghe şi al lui Lontea Ana, de 38, respectiv de 31 de ani. În acea noapte, femeii i-a venit sorocul. Soţul ei s-a dus după moaşă, dar a fost oprit de o echipă, care l-au adus acasă unde au despicat burta femeii cu o baionetă, au scos copilul şi au dat cu el de pereţi, ca şi cu o minge, până a murit”, povesteşte Nicolae Pop.


Un râu de sânge a curs prin sat


Trupurile celor ucişi de soldaţii au fost aruncate într-o groapă comună. Pentru că zona era ceva mai înaltă şi pentru că pe lângă ea trecea un pârâu, acesta s-a umplut, în zilele ce au urmat, de sânge. „Pentru a nu apărea o epidemie, după două săptămâni de la masacru autorităţile au dezvelit groapa şi au turnat peste cadavre var nestins”, povesteşte profesorul. Peste acel loc, care mai ascunde şi acum, învălmăşite în pământ, rămăşiţele pământeşti ale celor 157 de români, a fost ridicată, în 1984, o placă comemorativă, cu numele şi vârsta tuturor victimelor.



Contextul istoric al masacrului


Prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, România pierde partea de nord- vest a Transilvaniei. Administraţia românească a primit termen de două săptămâni pentru a se retrage din teritoriul cedat şi de a lăsa, astfel, loc, stăpânirii ungare. În acele vremuri tulburi, de tranziţie, au loc în Sălaj o mulţime de atrocităţi, toate purtând semnătura armatei horthyste, cu complicitatea unor extremişti locali maghiari. Profesorul Nicolae Pop spune că astfel de asasinate au avut loc şi la Nuşfalău, unde au fost împuşcate şapte persoane, la Cerişa – 17, la Zalău – 10, la Halmăşd – două, la Cerişa – trei, în pădurea Camărului – patru, iar în cealaltă localitate martir a Sălajului, Treznea, 87. Cei mai mulţi români şi-au pierdut viaţa în acele vremuri tulburi la Ip, unde au fost măcelărite 157 de persoane. Pentru aceste crime şi pentru celelalte săvârşite în Transilvania de Nord în acea perioadă, Tribunalul Poporului de la Cluj a condamnat 481 de persoane, dintre care 100 au fost condamnate la moarte, iar 163 la detenţie pe viaţă. Majoritatea au fost judecaţi şi condamnaţi în lipsă şi nu şi-au ispăşit niciodată pedeapsa.


Citat
Pentru ca nici un român să nu scape viu, se pune la cale efectuarea unui recensământ al «porcilor graşi», în realitate un recensământ al familiilor de români şi a numărului de membrii ai acestora.
Nicolae Pop
profesor de istorie


Citat
Tot ce putem să facem acum este să dăm un exemplu de convieţuire, pentru că avem în comună şi români, şi maghiari, şi slovaci, ţigani. Dacă sunt conflicte între ei, ele nu sunt de natură etnică. În rest, respectăm trecutul şi ne plecăm în faţa lui. Este un moment trist, mai ales pentru comunitatea românească.Markus Laszlo
primarul comunei IP

 

 

Citeşte şi Martirii masacrelor horthyste de la Treznea şi Ip, comemoraţi de urmaşi. Peste 200 de copii, femei şi bătrâni - măcelăriţi în urmă cu 74 de ani

Au trecut 73 de ani de la masacrul de la Ip. Cum au rămas în mintea supravieţuitorilor atrocităţile făcute de armata ungară

FOTO Castelul crimelor de la Treznea, măcinat de timp şi de nepăsare

Medicul care a descoperit leacul ce vindecă ulcerul şi care i-a tratat pe dictatorul cubanez Fidel Castro şi pe consilierul preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy

Profesorul de istorie Nicolae Pop este cel care are grijă ca ororile din septembrie 1940 să nu fie uitate

Imagini din aceeasi galerie
  • Profesorul de istorie Nicolae Pop este cel care are grijă ca ororile din septembrie 1940 să nu fie uitate
  • Peste o mie de oameni au asistat la comemorare
  • Reprezentanții instituțiilor publice și ai partidelor politice au depus coroane de flori la placa ridicată pe groapa comună
  • O placă în memoria celor 157 de martiri a fost ridicată pe locul gropii comune
  • În centrul localității a fost ridicat și un monument în cinstea martirilor
  • Un totem atrage atenția încă de la intrarea în localitate asupra tragediei prin care au trecut locuitorii din Ip
Distribuie imaginea
citeste totul despre: