Ziua Eroilor omagiată de autorităţile vasluiene. Recunoştinţă şi pomenire veşnică pentru eroii neamului
0
Astăzi, 9 Iunie, la Monumentul Eroilor “Peneş Curcanul”, din Cimitirul Eternitatea Vaslui, au avut loc ceremonii militare şi religioase, cu prilejul Zilei Eroilor.
La festivităţile dedicate omagierii Eroilor Romȃniei au participat Subprefectul Judeţului Vaslui, Mircea Gologan, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai unităţilor militare, ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor nonguvernamentale, veterani de război, cadre militare ȋn rezervă şi ȋn retragere, precum şi profesori şi elevi din municipiul Vaslui.
Manifestările au debutat cu salutarea drapelului de luptă şi intonarea Imnului de stat al Romȃniei, după care a urmat un moment de reculegere, ȋn semn de recunoştinţă pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa pe cȃmpul de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Ulterior, a fost oficiat un serviciu religios şi au fost rostite alocuţiuni ȋn memoria Eroilor Romȃniei. Activităţile s-au ȋncheiat cu depuneri de coroane de flori, defilarea şi prezentarea onorului de către Detaşamentul de Onoare.
Evenimentul a fost organizat de Instituţia Prefectului - Judeţul Vaslui, ȋn colaborare cu Primăria Municipiului Vaslui, şi cu sprijinul Centrului Militar Judeţean Vaslui.







