Vasluian cercetat pentru lovirea unui consătean, prins de poliţişti cu o armă de vânătoare ascunsă în casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Benone Ungureanu, în vârstă de 32 de ani, din localitatea vasluiană Fâstâci, s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii au găsit, ieri, în casa acestuia, o armă de vânătoare, cartuşe artizanale şi materiale explozibile pentru care nu deţinea acte.

Descoperirea a fost făcută în urma unor descinderi pe care poliţişti de la Serviciul Arme, explozibili şi Substanţe Periculoase şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale le-au făcut la locuinţa bărbatului. 

Ungureanu era bănuit de mai mult timp că s-ar ocupa de braconaj şi, în urma unui pont, oamenii legii au acţionat şi i-au găsit arma în casă. 

„Pe numele suspectului, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Pe lângă arma de vânătoare, la locuinţa acestuia au mai fost descoperite două cartuşe şi alte componente necesare confecţionării cartuşelor. Acestea, precum şi arma au fost confiscate“, a declarat Alina Tonică, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.

Benone Ungureanu nu este la prima abatere. În luna aprilie a acestui an a ajuns „vedetă“ în toată ţara, în urma unui conflict cu pădurarul din comuna Cozmeşti. Atunci, el a fost pus sub învinuire pentru tentativă de omor calificat, după ce l-a lovit pe pădurar cu o secure în cap. 

Cercetările nu au fost încă finalizate, iar Ungureanu este cercetat în stare de libertate, deoarece procurorii au considerat că poate fi vorba şi de legitimă apărare, după ce pădurarul l-a lovit şi el cu un baltag. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite