Umilinţa de a fi bolnav. Cum sunt căraţi pacienţii între pavilioanele Spitalului Bârlad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolnavii în stadii terminale sau cu afecţiuni foarte severe sunt plimbaţi între pavilioanele spitalului bârlădean cu targa sau căruciorul indiferent că plouă, ninge sau e ger năprasnic

Imagine dezolantă care surprinde adevărata situaţie a sistemului sanitar românesc. După 25 de ani în care reformele în sănătate s-au ţinut lanţ, bolnavii sunt trataţi la fel de rudimentar ca-n perioada interbelică.

Pe o tragă veche din fier, care nu are saltea sau alte sisteme de protecţie, bolnavii în stadii treminale sunt căraţi între pavilioanele spitalului, zdruncinaţi prin gropi, purtaţi prin frig şi ploaie.

Este un peisaj care face parte din cotidianul Spitalului Municipal de Urgenţă Bârlad, locul unde zilnic sunt căraţi în acelaşi mod degradant zeci de oameni pe zi. De sub pătura zdrenţuroasă aruncată pe tragă se află un om firav. Nu icneşte de durere, nici măcar nu dă semne că ar respira.

image

Aşa sunt “plimbaţi” pacienţii internaţi în secţiile care nu se află în primicpala clădire a spitalului şi care necesită investigaţii medicale (radiografii, ecografii) ori simple controale interdisciplinare . Respectiv cei de la Interne Cronici, Pavilionul I (Oncologie, Neurologie, ORL şi Oftalmologie) şi Boli infecţioase. Bolnavii din pavilionul II (fostul Sanatoriu TBC) sunt căraţi cu o maşină papuc în interiorul căreia au fost montate două băncuţe din lemn. Acolo sunt înghesuiţi şi câte 6-8 oameni, mulţi dintre ei cu tuberculoză sau alte boli pulmonare transmisibile. Aşa sunt căraţi, ca vitele, şi cei cu afecţiuni psihice.

Spitalul bârlădean se află în plin proces de acreditare, o procedură greoaie, cu taxe usturătoare pentru simpla evaluare. O acreditare care doreşte să se facă pentru a creşte calitatea actului medical. No coment

Citeşte şi:

FOTO Spitalul groazei. Ruina plină de bacterii şi mizerie în care sunt trataţi pacienţii cu boli pulmonare şi boli psihice

Spitalul bârlădean a trecut prin ciurul evaluatorilor CONAS. Ce şanse are unitatea să primească acreditarea

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite