Zeci de tiruri oprite în Vama Albiţa din cauza zăpezii. Alte trei tiruri sunt blocate la intrarea în municipiul Huşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele trei tiruri sunt blocate la intrarea în municipiul Huşi FOTO: Adevărul
Cele trei tiruri sunt blocate la intrarea în municipiul Huşi FOTO: Adevărul

Un număr de 40 de tiruri au fost oprite, în această dimineaţă, de poliţiştii de frontieră în Vama Albiţa, din cauza vremii nefavorabile şi a stratului de zăpadă gros pe unele porţiuni ale drumului european E 581.

Potrivit poliţiştilor de frontieră vasluieni, decizia a fost luată după ce cei de la Secţia Bârlad de la Drumuri Naţionale au anunţat că la intrarea în municipiul Huşi, la kilometrul 41 al drumului european, trei tiruri nu au putut urca o porţiune a drumului situată în pantă. 

Materialul antiderapant aruncat în cursul nopţii trecute a fost ineficient, din cauza temperaturilor mult prea scăzute de astăzi care au făcut ca sarea împrăştiată pe şosea să îngheţe. „Noi am trimis deja utilaje în zonă pentru a împrăştia, din nou, nisip. Dacă e nevoie vom tracta tirurile pentru a le ajuta să urce acea porţiune de drum şi să meargă spre destinaţia“, ne-au declarat reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale din judeţul Vaslui. 

Potrivit ultimei raportări a Comandamentului Judeţean de iarnă, la nivelul judeţului Vaslui se circulă în condiţii de iarnă pe drumurile naţionale, iar drumarii acţionează pentru degajarea drumurilor comunale şi judeţene din următoarele localităţi: Griviţa. Măluşteni, Puieşti, Pochidia, Pogoneşti, Ciocani şi Coroieşti.

Un număr de şapte drumuri comunale sunt închise, ca măsură preventivă, dispusă de autorităţile locale, acestea fiind DC 53 Viişoara- Gara Roşieşti, cu rută ocolitoare DJ 244H- DJ244- Gara Banca, Dc150 Zorleni- Dealu Mare, DC43 Fălciu- Bozia, DC44 Fălciu-Odaia Bogdana, DC44A Fălciu- Copăceana, DC94 Puieşti- Bartalus-Mocani. În cursul dimineţii    s-a deblocat DC 75 Griviţa- Odaia Bursucani.

Următoarele drumuri judeţene sunt înzăpezite pe anumite sectoare: DJ 244 I Măluşteni, DJ 247 Codăeşti-Dăneşti şi DJ 243B Ciocani- Coroieşti, iar DJ 242C Docăneasa şi DJ 242G Vinderei sunt drumuri cu circulaţie îngreunată.

Citeşte şi:

Gerul din ultimele două zile a crescut consumul de gaze în judeţul Vaslui

A încercat să profite de vremea rea şi să intre în ţară cu un TIR furat

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite