Sex cu copiii din orfelinat, plătiţi cu un leu, ţigări ori bomboane. Reclamaţia care a pus pe jar autorităţile vasluiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minorii acceptau partidele de sex pentru mici favoruri FOTO Arhivă
Minorii acceptau partidele de sex pentru mici favoruri FOTO Arhivă

Poliţia Bârlad şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au demarat o anchetă după ce a fost depusă o reclamaţie prin care un bârlădean de 47 de ani este acuzat că viola doi băieţi orfani, ambii cu dizabilităţi.

Marţi după-amiaza, 25 august, a fost depusă o plângere la Poliţia Bârlad în care se aduc acuzaţii extrem de grave la adresa unui bărbatde 47 de ani care locuieşte în apropierea Centrului de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat Bârlad. Potrivit plângerii, persoana reclamată îi momea pe băieţii din orfelinat să facă sex cu el, orori care s-ar fi petrecut într-o casă părăsită aflată chiar lângă instituţie. Victime ar fi doi băieţi de 16, respectiv 17 ani, ambii cu dizabilităţi.

Unul din ei s-ar fi dat de gol faţă de cel care a depus plângerea, spunându-i cum sunt atraşi în capcana. Există suspiciuni că ar mai fi şi o a treia victimă, tot un coleg al celor doi. Potrivit reclamantului, unul dintre băieţi este abuzat sexual de foarte mulţi ani şi că a ajuns să-i placă şi să meargă de bună-voie, ori să-şi ofere trupul pentru o lingură de mâncare.

“Îi mai luam pe băieţi cu mine la muncă şi unul dintre ei mi-a povestit ce păţeşte. Sunt nişte copii amărâţi şi mi s-a făcut pielea de găină când am auzit ce li se întâmplă. Chiar nu are nimeni grijă de băieţii ăştia? Îşi bate joc toată lumea de ei!? Am făcut o anchetă şi sunt sigur că e adevărat”, a spus reclamantul, Luigi Panaite (foto jos).

Vecinii bărbatului reclamat că violează copiii orfani spun că i-au văzut pe minori urcând la apartamentul acestuia, dar destul de rar.

“Noi nu am primit nicio reclamaţie în acest sens. Am fost informaţi de Poliţia Bârlad şi am deschis propria anchetă. Minorii sunt internaţi la un centru de specialitate din Bârlad doar pe perioada vacanţei. Nu aveam la cunoştinţă aşa ceva”, a precizat Irina Cîmpeanu, purtător de cuvânt la DGASPC Vaslui.

Cei doi băieţi sunt înscrişi la şcoli speciale, unul la Vaslui, celălalt la Iaşi, şi petrec doar vacanţele la Bârlad. Sunt sub aripa Protecţiei Copilului de când erau mici.

Cei doi minori au fost audiaţi de poliţişti şi urmează să fie duşi la Medicină legală pentru control.

“În urma plângerii depuse a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”, a spus Loredana David, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.

Este posibil să fie vorba despre o alarmă falsă, însă autorităţile fac cercetări temeinice, luându-se în calcul situaţia în care se află minorii.

„Jos teroarea şi abuzurile procurorului Gheorghiţă”

Cel care a depus plângerea are o reputaţie care nu-i face cinste, motiv pentru care şi plângerea penală depusă de el este pusă sub semnul întrebării. Luigi Panaite (46 ani) a ajuns un fel de justiţiar şi nu e prima dată când reclamă abuzuri ale instituţiilor statului, fiind în lucru mai multe dosare. Tot el e cel care în urmă cu un an s-a cocoţat noaptea pe acoperişul Primăriei Bârlad ca semn de protest, fiind convins că poliţia ţine cu nişte indivizi cu care el avea răfuie.

image

Luigi este recidivist şi ajuns prima dată după gratii imediat după efectuarea stagiului militar. A primit un an cu executare pentru ultraj. Atunci şi-a făcut pe frunte un tatuaj pe care l-a şters, tot în timp ce era la puşcărie, frecându-se cu o cărămidă pe frunte. „Jos teroarea şi abuzurile procurorului Gheorghiţă”, este mesajul tatuat. A mai fost condamnat şi pentru conducerea unui autovehicul fără a avea permis şi fugă de la locul accidentului, complicitate la furt etc. A fost eliberat din închisoare ultima dată în urmă cu un an de la Penitenciarul de maximă siguranţă Iaşi. A fost transferat acolo de la Penitenciarul Vaslui după ce a escaladat clădirea într-un impuls nervos şi a ameninţat căp se aruncă în gol. „Au refuzat să-mi aprobe vizita mamei”, a explicat Panaite.

Citeşte şi:

Reconstituirea unei pătrunderi prin efracţie care va rămâne în istoria Bârladului

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite