Sancţiune revoltătoare pentru infirmiera din Huşi care a cerut bunicului să îşi ducă pe braţe nepoţica decedată la morgă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Infirmiera de la Spitalul Huşi, unde o fetiţă de patru ani diagnosticată cu laringită a murit, va fi sancţionată cu 10% din salariu, timp de două luni, întrucât spun repreyentanţii spitalului i-a permis bunicului copilei să transporte trupul neînsufleţit al acesteia din salon la morgă. Familia fetiţei consider sancţiunea revoltătoare şi susţine cu vehemenţă ca infirmiera a fost cea care a cerut bunicului să ducă fetiţa la morgă.

Conducerea Spitalului Municipal Huşi a decis sancţionarea cu 10 la sută din salariu, timp de două luni, a infirmierei care nu a respectat atribuţiile de serviciu în privinţa transportului cadavrelor la morgă în cazul fetiţei de patru ani din localitatea Buneşti-Avereşti care a decedat în noaptea de 4/5 octombrie în spitalul huşean la mai puţin de o oră de la internare,după administrarea unei injecţii cu ampicilină. Infirmiera este acuzată că i-a permis bunicului copilei să transporte trupul neînsufleţit al acesteia din salon la morgă după ce medicii au confirmat decesul fetiţei.

”Infirmiera nu a respectat procedura în ceea ce priveşte transportul pacienţilor decedaţi din salon la morga spitalului. Responsabilitatea îi revine, conform fişei postului, acestui cadru sanitar care, împreună cu un brancardier, autopsier sau paznicul de la poarta spitalului, după caz, trebuie să transporte cadavrele la morgă. Acum probabil a şi cedat emoţional femeia, având în vedere conjunctura acestui caz”, a declarat, managerul Spitalului Municipal Huşi, Lucia Rotaru.
Sancţiunea a fost stabilită de o comisie formată din şase reprezentanţi ai Primăriei Huşi şi ai spitalului, până în prezent nefiind luată însă nicio măsură în ceea ce priveşte actul medical, răspunderea revenind, potrivit conducerii unităţii, anchetatorilor şi forurilor profesionale. Spitalul din Huşi se află în subordinea Consiliului Local, primarul municipiului Huşi (Ioan Ciupilan), fiind fratele managerului unităţii sanitare - Lucia Rotaru Ciupilan.


În timp ce repreentanţii spitalului din Huşi susţin că infirmiera ar fi cedat emoţional doar a fost de accord ca bunicul să îşi transporte nepoţica la morgă, familia fetiţei susţine că de fat aceasta cea care a cerut bunicului să transporte fetiţa.

cerasela bedregeanu

A venit infirmiera, a strans lucrurile de pe acolo (din salon n.r.) dupa care i-a spus bunicului, ia fetiţa şi du-o la morgă. I-a pus un cearşaf în braţe. Eram şocaţi. Nu ştiam cum să reacţionăm. Dacă se poate aşa ceva în ţara asta..” , spune resemnată Camelia Bedregeanu, bunica Alexandrei.In opinia acesteia, sancţiunea aplicata infirmierei "este revoltatoare".


Familia fetiţei, decedată la 40 de minute de la internarea în spital, acuză cadrele medicale de neglijenţă, spunând că Alexandra “a murit cu zile”. Transportată la spital cu ambulanţa, în jurul orei 2.00 noaptea, fetiţa a fost diagnosticată de către medicul de gardă Florenţa Bianu, şefa Secţiei de Pediatrie, cu "laringită acută, şi sindrom febril”. Medicul, spun rudele copilei, a recomandat schema terapeutică – mai exact administrarea de antibiotic (ampicilină), fără a consulta fetiţa, doar pe baza precizărilor că are febră 39.

Asistenta i-a luat temperatura fetiţei, avea tot 39, ca şi acasă, a cântărit-o după care doamna doctor a prescris ce să îi administreze. Nu s-a uitat în gâtuţul ei, nu a ascultat-o cu setoscopul. Am fost conduşi la secţia de pediatrie, unde, în sala de tratamente, i s-a făcut o injecţie cu ampicilină în venă şi i s-a pus perfuzia. La scurt timp fetiţa a început să se simtă rău. Mi-a spus că o doare burtica şi că vrea să mergem acasă. Deodată a început să se umfle la burtică, la faţă şi să se învineţească.”, a declarat bunica fetiţei.
Cadrele medicale au recunoscut că fetiţa nu a fost testată antialergic, susţinând că nu ar fi acţionat contra timp. Poliţiştii de investigaţii criminale au declanşat o anchetă pentru a stabili dacă este vorba de culpă medicală, fiind ridicate toate documentele de la spitalul din Huşi referitoare la acest caz. Esenţiale în dosar sunt concluziile medicolegale, care „nsă nu au fost furnizate de medicii legişti care au efectuat necropsia cadavrului. 

Luni, la Huşi este aşteptată comisia mixtă de anchetă, din care va face parte şi un reprezentant al Ministerului Sănătăţii.
 

Mai puteţi citi şi: 

Nimeni nu se grăbeşte să afle cine se face vinovat de moartea fetiţei de la Huşi

Caz revoltător la Huşi: o fetiţă de 4 ani, diagnosticată cu laringită, a murit în urma unei injecţii cu ampicilină

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite