Povestea medicinistei din Vaslui continuă la Vocea României. Georgiana Agarici a câştigat confruntarea la dueluri
0
Vasluianca Georgiana Agarici a reuşit o nouă prestaţie de excepţie la Vocea României şi cadrul duelului, unde s-a confruntat cu Bogdan Teohari.
Georgiana şi Bogdan au reuşit să creeze unul dintre cele mai frumoase momente ale show-ului difuzat vineri seara de ProTV, la finalul căruia Georgiana a fost alegerea Loredanei pentru a merge mai departe în competiţie.
Georgiana Agarici a fost elevă a Liceului ”Emil Racoviţă”, de unde, în clasa a X-a, s-a transferat la Colegiul Naţional de Muzică ”Dinu Lipatti” din Bucureşti. În prezent ea este studentă la Medicină.
Frumoasă, deşteaptă şi extrem de talentată aşa o descriu foştii profesori pe Georgiana. În clasa a IX-a adolescenta a câştigat concursul de miss la Balul Bobocilor la Liceului ”Emil Racoviţă”. Primii paşi spre muzică ai Georgianei Agarici au fost călăuziţi de profesori din Vaslui. A studiat pianul de la vârsta de 12 ani cu binecunoscutul profesor Dumitru Jijie, ulterior a început să studieze şi canto, având-o ca îndrumător pe profesoara Carmen Trufia.
Georgiana se poate lăuda cu numeroase premii câştigate la festivalurile concurs din ţară. Vocea, talentul, dar şi sfaturile primite de la cei care s-au ocupat de ea au determinat-o pe tânăra vasluiancă să continue drumul către o carieră muzicală.
În prezent, Georgiana Agarici este pregătită de Marta Daia, fondatorul scolii de muzica Daia Art Studio, profesor de canto si artist liric in cadrul Corului Filarmonicii George Enescu Bucuresti.
Vocea Romaniei - sezonul 6: Georgiana Agarici Bogdan Teohari - Secret Love Song