Mărturia tatălui al cărui fiu a fost răpit în trafic. Drama din spatele incidentului: „Am fost urmăriţi. Atacatorii erau francezi, unul e luptător profesionist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tatăl minorului de 15 ani care a fost răpit joi, 5 iulie, într-o intersecţie din municipiul Vaslui susţine că autoturismul în care se aflau a fost urmărit şi şicanat în trafic. Bărbatul spune că cei doi atacatori ar fi cetăţeni francezi, care ar fi fost angajaţi de fosta sa parteneră pentru a-i lua copilul.

Giani Ţibuliac, tatăl minorului dispărut, afirmă că are custodia asupra copilului, însă nu l-a avut în grijă pe fiul său, deoarece acesta ar fi fost scos ilegal din ţară de mama sa în urmă cu zece ani. Părinţii minorului nu au fost căsătoriţi, având doar o relaţie de concubinaj mai mulţi ani.

Anul acesta, Ţibuliac a aflat că femeia trăieşte la Paris, împreună cu fiul lor, Mădălin Giuliano. 

Duminică, 1 iulie, bărbatul şi-a luat fiul de la Paris şi a plecat spre România. Au ajuns marţi, 3 iulie, în judeţul Vaslui, iar două zile mai târziu au fost atacaţi în trafic. 

”El a fost ascuns timp de zece ani, eu nu am ştiut nimic de copilul ăsta. Am aflat acum şase luni că trăieşte şi că e în Paris. Am început să iau legătura cu el, să mă cunoască, să ne împrietenim. Am decis să îl aduc în România pentru viitorul lui. Mama nu a fost de acord, ea nu a ştiut că îl iau în România, i-am zis că îl iau la o îngheţată. I-am câştigat încrederea, după ce i-am dat 1.000 de euro şi i-am zis că îi mai dau 1.000 de euro după ce duc înapoi copilul. Vă daţi seama, 1.000 de euro să îmi scot copilul la o încheţată, copilul pentru care am custodia. Copilul era la mine de duminică. Duminică am plecat din Paris, marţi am ajuns în România. Copilul m-a acceptat. L-am întrebat unde vrea să trăiască, în România sau la Londra, unde stau eu în prezent, şi a spus că la Londra. El nu cunoaşte România. El a fost învăţat că România nu e bună, că noi trebuie să stăm afară. A fost de acord să vină cu mine în România, pentru că trebuia să îşi facă buletinul. El nu avea act de identitate în Franţa”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Giani Ţibuliac.

Bărbatul afirmă că se aştepta de la ”represalii” din partea soţiei însă nu atât de rapid. Susţine că atât el, cât şi rudele apropiate au fost ameninţate în ultimele zile, că vor fi ucise. Mai mult, Ţibuliac susţine că ar fi primit ameninţări că îi vor fi răpite două nepoţele, dacă nu îşi va înapoia fiul la Paris.

”Am reuşit să îl aduc în România, pentru că am hotărârea judecătorească prin care mi s-a stabilit custodia. Mama avea dreptul la patru zile de vizită pe lună, două sâmbete şi două duminici, şi să-i plătească o pensie alimentară de 80 de lei. Ea l-a luat şi a ieşit cu el fraudulos din ţară. Copilul are 15 ani, dar nu este educat. Nu e aşa cum ar trebui să fie un copil de 15 ani. El ştie tehnici de autoapărare, mi-a arătat poze cum a tras cu pistolul la 13 ani. Eu nu vreau ca fiul meu să aibă o viaţă din aceasta, vreau să ştie carte”, afirmă Ţibuliac.

Urmăriţi în trafic

Potrivit tatălui, de când s-a întors cu fiul său în România a stat ascuns, s-a cazat la hoteluri, pentru că se simţea urmărit. 

Joi, în ziua atacului, se aflau în municipiul Vaslui şi, la un moment dat a simţit că o maşină îi şicanează în trafic. Autoturismul în care se aflau avea volan pe dreapta, iar el nu se afla la volan, fiind pe bancheta din stânga. 

”După ce am plecat noi cu maşina, o maşină ne ţinea calea să nu accelerăm noi, era neagră. Iniţial, nu am dat importanţă, până când am realizat că chiar ne ţinea calea. Am fost atacaţi din stânga şi din dreapta. Am fost strâns de gât şi lovit, nici nu am observat că fiul meu a fost luat din maşină. Erau îmbrăcaţi în negru, cu şepci, cu ochelari de soare, vorbeau numai în franceză, spuneau numai de «mor, mor». Aveau accent franţuzesc, se vedea că nu sunt români, aveau accentul acela autentic, pe care nici dacă stai 20 de ani în Franţa tot nu îl ai. Am fost urmăriţi. Pe unul l-am recunoscut eu, este luptător profesionist, antrenor antitero în Paris, are trupă. Probabil celălalt era din trupa unde antrenează el. Ei au fost foarte pregătiţi, mă aşteptam la lucrurile astea, dar nu aşa de repede. Ştiam că o să iasă război. Putea să iasă şi mai rău, noroc că am fost în stradă. După ce am sesizat că nu e copilul, era trafic, linie continuă nu puteam să întoarcem. Am sunat la poliţie, până când ne-am întors, deja dispăruse”, a mai declarat tatăl minorului răpit. 

Minorul, în consemn la frontieră

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au declanşat o anchetă în acest caz. A fost emisă o alertă de răpire joi seara, minorul fiind dat în consemn la frontieră. 

Minorul dispărut, Ţibuliac Mădălin Giuliano, are 15 ani şi următoarele semnalmente: 1,65 m. înălţime, greutate aproximativă - 60 kg, păr negru, tuns scurt, ochi căprui. La momentul dispariţiei, era îmbrăcat cu pantaloni scurţi, de culoare deschisă, tricou de culoare deschisă, patofi sport de culoare albă.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. Minorul a fost dat în urmărire şi în consemn la frontieră.

Persoanele care pot oferi informaţii, care să conducă la depistarea băiatului, sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Imagine indisponibilă
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite