Mânăstiri în zona Bârladului. Loc de rugăciune şi reculegere pentru credincioşi

Slujbele călugărilor şi harul preoţilor din mânăstirile Măgarul, Grăjdeni sau Al. Vlahuţă reprezintă adevărata atracţie pentru credincioşi. Sute de bârlădeni preferă liniştea şi pacea pe care o găsesec acolo în locul slujbelor ţinute de preoţii civili în bisericile din oraş.

Mai puţin cunoscute decât mânăstirile din zonele montane, vizitate de pelerini din toate colţurile ţării, cele din zona Bârladului sunt preferate de orăşeni pentru harul preoţilor şi liniştea locului. Căile de acces sunt, de cele mai multe ori, destul de anevoioase şi e o adevărată provocare să parcurgi drumul până la acolo. Nu sunt pensiuni sau moteluri în zonă şi oamenii nu se pot caza nici în chilii. Nu se face turism. Doar credinţa îi îndeamnă pe oamni să ajungă la preoţii duhovnici pe care i-au găsit departe de aglomeraţia din oraş.

Schitul Bujoreni, cunoscut de oameni sub numele „Mânăstirea Măgarul”, se află la aproximativ 5 kilometri de Drumul Judeţean Bârlad – Murgeni – Fălciu. Drumul forestier e pietruit şi în anumite perioade ale anului se poate parcurge numai cu piciorul sau maşini de teren.

Prima atestare documentară a Mânăstirii Bujoreni datează din 27 martie 1602 dar se presupune că viaţa monahală exista în zona cu mult înainte. Atracţia principală e chipul Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular.

Legenda spune că la venirea turcilor în Moldova, călugării de la Recea (situată în apropierea Bujoreniului) au îngropat odoarele şi au ascuns în pădure icoana ferecată în a Maicii Domnului. Schitul a fost mistuit în flăcări, călugării s-au risipit şi nimeni nu a mai ştiut nimic de icoană mai bine de 100 de ani. Un mocan venit de la munte cu oile să-şi vândă produsele la câmpie a poposit în pădure. A uitat de măgarul care purtase poverile şi când a realizat că a dispărut a plecat în căutarea lui ajutat de un pădurar. L-au găsit îngenuncheat în faţa unui stejar şi a trei luminiţe aşezate în formă de cruce. Într-o scorbură au găsit icoana ascunsă de călugări. Banii pe care i-a căştigat din vânzarea produselor i-a folosit pentru construirea unui lăcaş sfânt din lemnul stejarului. Trunchiul stejarului a devenit Sfânta Masă în Schitul Măgarul (Mânăstirea Bujoreni) şi mocanul s-a călugărit sub numele Pahomie.

S-a întemeiat un schit de călugări. Biserica s-a degradat în timp şi a fost renovată abia la începutul sec. XVIII. Biserica de astăzi, din zid de cărămidă, a fost construită în 1840 de Ieromonahul Ioanichie Costache.

FOTO: Mânăstirea Grăjdeni

Mânăstirea Grăjdeni, alt loc de rugăgiune preferat de bârlădeni, este situată la 15 kilometri sud de Bârlad, în mijlocul unei păduri de foioase. Ultimii 2-3 kilometri pe care trebuie să-i parcurgă pelerinii sunt greu de parcurs în anotiompul ploios, fiind înâmolit. Aşezământul a fost construit într-o poiană în vârful unui deal. Numele mânăstirii se trage de la grajdurile care adăposteau caii poştei. Petru Rareş în drumurile lui cu carele de peşte de la Galaţi spre Suceava obişnuia să poposească aici. Legenda spune că într-unul din drumurile sale a adormit sub umbra unui copac şi a avut un vis frumos. Se făcea că dealurile din zonă erau din aur şi i se închinau lui iar din gură îi ieşea un roi de albine. Şi-a continuat drumul şi a fost întâmpinat în apropiere de Crasna de călăreţii domneşti de la Suceava care îi aduceau vestea că Divanul Domnesc şi Mitropolitul ţării l-au ales domn. Aşa a decis să ridice o bisericuţă din lemn în locul unde a avut visul premonitoriu. Bisericuţa a fost incendiată de tătari în anul 1711 şi au scăpat nearse doar un pomelnic şi icoana Maicii Domnului. A fost ridicată o nouă biserică pe acelaşi loc care s-a dărâmat la 1870. Doi ani mai târziu a fost ridicată alta nouă din cărămidă. În 1952 schitul a fost transformat în mănăstire de maici şi abia în 1990 a fost renovată de părintele Protosinghel Ciprian Timofte.

FOTO Mânăstirea Al. Vlahuţă

Mânăstirea de la Alexandru Vlahuţă nu are o istorie bogată dar a ajuns să atragă credincioşii prin frumuseţea slujbelor şi harul călugărilor. A fost ridicată pe un deal care străjuieşte satul de o mână de călugări în frunte cu stareţul mânăstirii, părintele Hristodulos. Totul a plecat de la donaţia unei fiice a satului, Rodica Calomei, din 2001. Ea donat terenul şi piatra de temelie a fost pusă pe 5 august 2002.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Pelerinaj de Paşte la Mănăstirea de la Sâmbăta. Sunt aşteptaţi peste 6.000 de credincioşi

Sărbători pascale la manastire. Care sunt destinaţiile din judeţul Sibiu