Povestea bicicletei cu pedale. Cum a reuşit un fiu de fierar să pună pe picioare una dintre cele mai prospere afaceri din istorie
0La numai 14 ani, francezul Ernest Michaux a uimit lumea cu una din cele mai mari invenţii ale perioadei în care a trăit, schimbând pentru totdeauna modul în care oamenii au înţeles deplasarea.
Uzina „Michaux et Fils” din Franţa a primit la 1865 medalia de aur la expoziţia de invenţii. A fost prima fabrică din lume care a produs biciclete în serie, primul mijloc de locomoţie în masă. În numai câţiva ani, bicicleta a ajuns să fie vândută în sute, mii de exemplare, în Franţa Anglia şi Statele Unite ale Americii. Înainte să fie perfecţionat strămoşul bicicletei, modelele de velocipede (drezine) cu două roţi erau simple curiozităţi ale vremii, temerarii care încercau să le utilizeze fiind consideraţi nebuni, excentrici ori circari.
Totul a plecat de la curiozitatea şi pasiunea lui Ernest Michaux pentru mecanică. În vârstă de numai 14 ani, fiul de fierar (Pierre Michaux), era fascinat să urmărească locomotivele de tren cum vin şi pleacă din gară. Întâmplarea a făcut ca vicontele de Roseraie să aducă la atelierul fierarului un mijloc de locomoţie extrem de ciudat. Un fel de drezină primară, un velociped moştenit de la socrul său, baronul Drais de Saverbrun. Mijlocul de locomoţie a stat aproape patru decenii ascuns într-un pod, iar vicontele a considerat a fi extrem de amuzant să se deplaseze cu el. Acesta era format din două roţi prinse de un cadru cu o cârmă din lemn de corn. Îşi făcea vânt cu picioarele apoi se menţinea în echilibru. După câţiva metri trebuia să îşi facă din nou vânt şi tot aşa. Aparatul s-a stricat în urma unei căzături şi a încercat să-l repare.
Bicicleta cu pedale
În mintea de copil a lui Ernest a încolţit imediat ideea că ar putea să parcurgă distanţe lungi cu acea maşinărie dacă ar găsit un mod de a împinge roţile fără a pune picioarele pe pământ. A reparat velocipedul şi a învăţat să-l folosească. Ideea de a-i pune pedale i-a venit urmărind roţile trenului cu aburi. Obsedat de jucăria vicontelui, s-a gândit că aburul este puterea omului şi că o manivelă ar putea fi acţionată de picior de un fel de bielă. Ajutat de tatăl său a reuşit să monteze primele pedale.
Piere Micaux şi invenţia sa FOTO magmire.net
Vicontele i-a oferit „jucăria” în urma unui pariu pierdut. Când a venit să ridice de la reparat drezina, tatăl lui Ernest i-a propus să i-o vândă pentru a-şi bucura fiul. Cum proprietarul nu s-a lăsat înduplecat, puştiul i-a spus că îi va da drezina dar îi va demonta pedalele, acestea din urmă fiind ale lui. Aristocratul nu a crezut că băiatul se poate deplasa mai mult de câţiva metri cu acel mijloc de locomoţie şi i-a promis că dacă îi face o demonstraţie, bicicleta va fi a lui. S-a ţinut de promisiune şi Ernest a devenit primul proprietar de bicicletă, nu doar inventatorul pedalei.
Michaudine - prima bicicletă
Invenţia lui a fost privită cu mari rezerve la început, oamenii considerând că e mâna diavolului la mijloc, neputând să înţeleagă cum poate un copil să „zboare” pe două roţi. Precursorul bicicletei a fost denumit după numele de familie al inventatorului, Michaudine.
Piere Michaoux (tatăl) împreună cu fiul Ernest şi partenerul Pierre Lallement au realizat cu succes primul prototip al bicicletei. După testarea iniţială şi producţia limitată au fost siguri că pot face producţie în masă. Micul atelier al fierarului a devenit la scurt timp neîncăpător pentru numărul mare de solicitări şi au reuşit să obţină sprijin financiar pentru deschiderea Companiei „Michaux et Fils”. În 1968 a început producţia de biciclete în masă care la început aveau rama din lemn simplu, apoi au folosit cadre din fontă. În timp, modelul a fost îmbunătăţit adăugând şei mai confortabile, anvelope de cauciuc şi rulmenţi cu bile. Vânzarea s-a extins din Franţa către Anglia, apoi spre Statele Unite ale Americii.
În 1870, Franţa a intrat în războiul franco-prusa şi Uzina „Michaux et Fils” a primit comenzi pentru a ajuta în război, lucru care a afectat producţia de biciclete. Ulterior, partenerul lor Pierre Lallement a emigrat în America unde a depus brevetul pentru bicicleta cu pedale. Parteneriatul lor s-a dizolvat şi „Michaudine”, strămoşul bicicletei cu pedale a rămas istorie.
Citeşte şi: