FOTO Rugby Club Bârlad cu „motoarele turate” pentru stratul campionatului

FOTO Rugby Club Bârlad cu „motoarele turate” pentru stratul campionatului

RC Bârlad pregătităde campionat FOTO Sabina Ghiorghe

Echipa de seniori a RC Bârlad aşteaptă debutul în noua ediţie de campionat a Diviziei Naţionale de Seniori după o lungă perioadă de pregătire. Primul meci va avea loc sâmbătă pe stadionul „Rulmentul”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Joi, 27 martie, de la ora 12, întregul staff tehnic şi administrativ al clubului RC Bârlad a organizat o conferinţă de presă în care au fost prezentate obiectivele cu care rugbyştii vor porni la drum.

Finalul perioadei de pregătire, parte din el desfăşurat la Predeal, a fost unul cât se poate de reuşit, echipa participând cu succes la un turneu amical la Suceava.

”Suntem gata să debutăm în noua ediţie, lotul este pregătit sută la sută, iar obiectivul rămâne acelaşi: accederea în play-off, acolo une se vor întâlni cele mai puternice echipe de campionat. Venim după o lungă perioadă de pregătire în care s-au implementat cu succes noile cerinţe tehncio-tactice. Am câştigat Cupa Bucovinei de la Suceava, ceea ce îmi confirmă aşteptările legate de comportarea lotului şi aşteptăm cu interes primele confruntări”, a declarat antrenorul Ioan Harnagea.

Primul meci va avea loc sâmbătă, 29 martie, de la ora 11. RC Bârlad va trebui să înfrunte RCM Galaţi pe teren propriu – Stadionul „Rulmentul”. Următorul meci va avea loc pe 5 aprilie cu CS Năvodari pe stadionul Legmas.

La conferinţa de presă a luat parte şi primarul Constantin Constantinescu care a dorit să-i felicite pe rugbyşti şi a menţionat că Bârladul este singurul oraş din ţară care susţine din bugetul local o echipă sportivă. Bogdan Muntean, director tehnic al Federaţiei Române de Rugby şi irlandezul Conor McDonagh, preparator fizic al echipei de rugby, au prezentat pleanurile pentru 2014.

RUGBY Ultimele meciuri de pregătire, înaintea startului de sezon din SuperLigă

RC Barlad pregătită de campionat FOTO Sabina Ghiorghe

Imagini din aceeasi galerie
  • RC Barlad pregătită de campionat FOTO Sabina Ghiorghe
  • Ciprian Popa, directorul CSS Barlad
  • Conferinţa RC Bârlad FOTO Sabina Ghiorghe
  • Ioan Harnagea, antrenor RC Bârlad FOTO Sabina Ghiorghe
  • Bogdan Muntean şi Conor McDonagh FOTO Sabina Ghiorghe
  • RC Barlad pregătită de campionat FOTO Sabina Ghiorghe  
Distribuie imaginea
citeste totul despre: