FOTO Amintiri din vremea comunismului: Vaslui, judeţul în care trocul era principala monedă de schimb
0
Cu siguranţă, cu toţii ne aducem aminte de vremurile în care se stătea la coadă pentru un kilogram de portocale, în care uleiul şi pâinea se dădeau la cartelă cu porţia sau în care apa caldă era un lux pentru mulţi dintre vasluieni. Mulţi dintre noi au rămas nostalgici ai acelor vremuri, însă cei mai în vârstă ştiu un singur lucru: la Vaslui era mult mai bine ca în alte părţi.
Un lucru este clar: cei care au trecut de 30 de ani şi care îşi mai aduc aminte de vremurile din „epoca de aur“ susţin la unison că toată lumea se prefăcea că trăieşte bine şi este fericită. Cei mai în vârstă, însă, ne spun că la Vaslui era chiar mai bine decât în marele oraşe ale ţării, în ciuda faptului că acum acest judeţ este, poate, cel mai sărac din ţară, după cum o dovedesc cifrele legate de şomaj sau de salariu.
Ca în toată ţara, şi la Vaslui se stătea la coadă. Multe dintre produsele utile erau un lux şi, dacă aveai pile, puteai să faci rost de ele mai repede. Puţini erau aceia dintre vasluienii care nu aşteptau, chiar şi cu zilele, la rând pentru o butelie. În municipiul Vaslui se făceau cozi kilometrice lângă actualul Liceu Teoretic „Emil Racoviţă“, locul în care atât părinţii, cât şi copiii făceau schimb de tură pentru a împinge mai în faţă capacul de la butelie o dată pe lună. „Dacă aveai bani şi îţi permiteai, plăteai pe cineva care locuia în apropiere şi care stătea în locul tău să îşi cumpere o butelie. Te suna şi îşi <<preda coletul>>“, ne-a povestit Mihai Grigoraş, unul din vasluienii mai în vârstă.
Apă şi curent cu porţia
Nu doar pâinea, laptele sau făina se dădeau cu porţia la Vaslui, ci şi apa caldă sau curentul electric. După anii ’80, cel puţin, totul parcă era din ce în ce mai rău. Apa caldă nu mai era de două ori pe săptămână, ci o dată pe săptămână, maxim o oră. Asta înseamnă că o familie cu doi copii făcea baie în timp record şi, de multe ori, capul acelei familii se mulţumea să se îmbăieze cu apă rece, chiar şi iarna. Şi lumina se primea cu porţia, seara şi dimineaţa, cum de altfel şi programul la televizor dura câte două ore seara. Cel mai rău pentru valuieni era iarna. Nu era căldură în apartamente, iar mulţi au improvizat. Fie şi-au făcut sobe pe lemne şi avea sobe pe gaz. Cert este că, pe lângă „armatele“ de antene TV care păzeau acoperişurile blocurilor, mai toate imobilele din Vaslui săreau în ochi din cauza pereţilor înnegriţi de fumul sobelor.
Trocul era la modă
Ca şi acum, faţă de celelalte judeţe din ţară, Vasluiul nu se putea lăuda cu oameni care câştigă salarii mari. Cei mai învârstă ne-au spus că salariul mediu lunar se ridica undeva la 1.500-2.000 de lei, faţă de oraşele mari unde oameni câştigau chiar şi triplu. Cu toate acstea, nostalgicii mai în vârstă spun că o duceau mult mai bine decât acum. Metoda era simplă, eficientă şi era cunoscută de toată lumea: se folosea trocul. Cum industria mergea la acea vreme, cum în judeţul nostru erau şi câteva abatoare care funcţionau la capacitate maximă, nimeni „nu murea de foame“. Se făceau diferite scimburi, multe dintre ele devenite tradiţionale ca şi perioade de timp sau clienţi, şi toată lumea era mulţumită. Spre exemplu, cei care lucrau în confecţii dădeau stofă la schimb cu carne, iar trocul era simplu: un metru de material pe un kilogram de carne. Cei care aveau relaţii mai bune, dădeau 10 metri de material pentru o canistră de benzină, la care se mai adăuga şi câte un pachet de ţigări chinezeşti, ca bonus pentru serviciul prestat. Mai mult, faima abatoarelor din Vaslui s-a răpândit repede în ţară, iar lumea care venea în vizită la rudele de prin această zonă pleca cu tolba plină de salamuri sau mezeluri. „Toată lumea se mira că noi avem carne din belşug. Nu era chiar aşa, deoarece la noi, fiecare mai mergea la ţară, mai tăia o găină, mai venea cu nişte ouă. De multe ori, noi ne făleam către rudele de prin alte părţi a ţării. Oricum, rău nu era, asta e clar“, ne-a povestit istoricul Dan Ravaru.
Anii ’60, anii de glorie
Judeţul Vaslui a început să se dezvolte economic, dar şi arhitectural, odată cu apariţia industriei. Între anii 1968 şi 1969 s-a construit Piaţa Civică din Vaslui, sediul Poştei, Palatul Administrativ sau Hotelul Racova, cel care aparţine acum binecunoscutului om de afaceri şi de fotbal, Adrian Porumboiu. Fabricile au început să funcţioneze la capacitate maximă, cele mai elocvente exemple fiind Fabrica de Confecţii din Vaslui sau Uzina de Rulmenţi din Bârlad, aceasta din urmă fiind una din mândriile lui Nicolae Ceauşescu, drept dovadă fiind vizitele anuale pe care le făcea.
După 25 de ani nu a mai rămas nimic, iar cei mai în vârstă plâng de ciudă. Nici Mobila, nici Textila, nici CFS-ul, nici Fepa Bârlad, nimic nu mai merge. Au fost privatizate, şi multe au ajuns la fier vechi. Acum, în Vaslui nu mai merge mai nimic, decât comerţul de mici dimensiuni şi firmele de pază.
Se încarcă comentariile...
