Cum se orienta fostul şef al Biroului Rutier Vaslui când cerea şpagă de la şoferi: o maşină de lemne pentru scutirea de amendă a unui patron de la Bicaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorul unei societăţi cu profil de prelucrarea a lemnului, din Bicazu Ardelean (Neamţ) a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA, recunoscând în faţa anchetatorilor că a acceptat să îl mituiască pe fostul şef al Biroului Rutier Vaslui, subcomisar Iulian Munteanu, după ce a fost prins circulând fără asigurarea obligatorie.

”La data de 08 august 2015, inculpatul Voaideş Negostor Ioan – Gheorghe a promis şefului biroului rutier Vaslui, Munteanu Iulian, pentru altă persoană, o cantitate de material lemnos, în legătură cu îndeplinirea de către funcţionarul public a unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu.”, se arată în comunicatul DNA. 

Potrivit anchetatorilor, pe 1 februarie 2015, Munteanu Iulian a determinat un agent de poliţie din subordine să nu-l sancţioneze contravenţional la regimul circulaţiei pe Voaideş Negostor Ioan – Gheorghe, surprins în timp ce circula pe drumurile publice cu un autoturism căruia îi expirase termenul de valabilitate al poliţei de asigurare obligatorie auto.

”În prezenţa apărătorului ales, inculpatul Voaideş Negostor Ioan - Gheorghe a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală (dare de mită n.r.) şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat”, precizează DNA. 

Pe lângă pedeapsa la închisoarea cu suspendare, procurorii l-au obligat pe bărbatul din Neamţ la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Neamţ sau în cadrul primăriei Bicazu Ardelean din judeţul Neamţ.

Judecătorii Tribunalului Vaslui urmează să stabilească dacă vor valida acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

Şpăgile care ”spălau” amenzile rutiere

Fostul şef al Biroului Rutier Vaslui a fost trimis în judecată alături de alţi nouă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, fiind acuzat că instiga subalternii să falsifice procese verbale de contravenţie, în schimbul unor foloase primite de la şoferii care erau surprinşi încălcând legislaţia rutieră. Nu mai puţin de 32 de infracţiuni au reţinut procurorii în sarcina subcomisarului Iulian Munteanu. Acesta este acuzat că cerea beneficii de la şoferii, în funcţie de statutul acestora. De la patronul unei societăţi de confecţii din Huşi a cerut o pereche de pantaloni şi patru cămăşi, de la proprietarul unui depozit a cerut reducere la câteva sticle de şampanie. Iar chilipirurile nu s-au oprit aici. Saci cu ciment, scândură, şine metalice, lemne de foc sunt alte produse care, arată procurorii DNA, au intrat în proprietatea subcomisarului Iulian Munteanu în mod gratis sau achiziţionate la preţ redus de la persoane surprinse în trafic încălcând legislaţia rutieră.

Fostul şef al Biroului Rutier Vaslui a fost arestat în decembrie 2015, alături de un ofiţer din cadrul IGPR.

Mai puteţi citi:

Poliţiştii rutieri din Vaslui, suspectaţi de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Saci cu documente ridicaţi de DNA din birourile Poliţiei Vaslui

EXCLUSIV Şeful Poliţiei Rutiere Vaslui, denunţat de agenţii care falsificau procesele verbale: „Să vezi ce cafteală îţi dau. Cum te-am învăţat eu pe tine?“

Cum este pus la zid poliţistul care a demascat ilegalităţile şefului Poliţiei Rutiere Vaslui, arestat pentru corupţie

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite