Cum a fost transformat un muzeu într-o cazemată inutilă: „Un proiect din burtă, cu mii de tone de beton turnat fără rost. Primarul era preocupat de borduri“
0
O clădire de patrimoniu naţional, Muzeul de Istorie şi Etnografie din Huşi, o adevărată bijuterie arhitecturală, zace de ani de zile printre bălării, deşi lucrările de reabilitare, care au început încă din 2006, s-au realizat în proporţie de peste 70%. În tot acest timp, peste 6.000 de piese de muzeu, de mare valoare istorică, zac depozitate în cutii, la parterul unui bloc, într-un spaţiu cu ferestre crăpate, ce le pune în mare pericol.
Muzeul de Istorie şi Etnografie din Huşi, fosta Casă Adam Mitache, ascunde nu doar o crimă terifiantă, ci şi o uriaşă bătaie de joc a autorităţilor faţă de istoria acestor locuri. În ciuda faptului că a beneficiat de fonduri consistente, lucrările de reabilitare nu s-au finalizat, ajungându-se în situaţia paradoxală că executantul lucrărilor să nu reuşească să cheltuiască toţi banii.
”Un proiect făcut pe genunchi, un constructor aglomerat, care folosea oameni prea puţini la executarea lucrărilor, dar şi lipsa de interes a autorităţilor locale”, asta cred angajaţii muzeului că a condus la tergiversarea nepermisă a lucrărilor.
”Adevărul” vă prezintă astăzi istoria reabilitării unei clădiri de patrimoniu naţional, care întrece orice imaginaţie. Facem menţiunea că reporterii ”Adevărul” au solicitat Ministerului Culturii o serie de precizări exacte în legătură cu reabilitarea acestui obiectiv şi neregulile sesizate în timpul documentării materialului, însă reprezentanţii Ministerului Culturii nu au răspuns deocamdată demersului nostru.
Cum a ajuns muzeul din Huşi în paragină
Casa Adam Mitache, azi Muzeul Municipal Huşi, este un obiectiv aflat în municipiul Huşi, str. General Teleman nr. 8, judeţul Vaslui, înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 (LMI), având codul VS-II-m-A-06845. Din punct de vedere arhitectural, imobilul se înscrie în curentul neorenascentist, fiind una dintre cele mai frumoase clădiri monument istoric din municipiul Huşi. Clădirea a fost construită în jurul anului 1880 de către Adam Mitache, unul din cei mai bogaţi moşieri din acele vremuri. Urmaşii lui au vândut clădirea către Primăria Huşi în anul 1934.
Muzeul din Huşi înainte de reabilitare
După vânzare, în clădire a funcţionat Prefectura fostului judeţ Fălciu. În anul 1947, după instalarea regimului comunist, casa a devenit sediul Oficiului Naţional de Turism Huşi, iar apoi a fost sediu al Goscomloc Huşi. După înfiinţarea judeţului Vaslui, în anul 1968, în clădire a funcţionat o circă medicală, iar din 1981 a devenit sediul muzeului municipal Huşi, care a avut aici expoziţii permanente până în anul 1993. În acel an, clădirea s-a închis pentru public, desfiinţându-se expoziţiile permanente, din cauza atacului ciupercii Merulius lacrymans (buretele de casă), care a afectat atât lemnăria cât şi zidăria.
În anul 2006, monumentul istoric a fost reclasificat din grupa B, de importanţă locală, în grupa A, de importanţă naţională şi universală, fapt ce a permis demararea unui demers de finanţare a proiectului tehnic şi a lucrărilor de consolidare-restaurare, clădirea fiind inclusă în Planul Naţional de Restaurare.
Licitaţiile privind proiectarea, respectiv executarea lucrărilor de reabilitare a muzeului din Huşi au fost câştigate de SC Pro Galexim SRL Bucureşti, respectiv SC Consint SRL Bârlad, iar lucrările urmau a fi finalizate până în anul 2009. Au trecut şapte ani de la termenul limită de finalizare a lucrărilor de reabilitare, însă muzeul din Huşi continuă să fie înconjurat de bălării.
Patrimoniul muzeului mutat în cutii, la parterul unui bloc
Cele aproape 7.000 de piese de muzeu, deţinute de muzeul huşean au fost mutate la parterul unui bloc din Huşi, în cutii, într-un fost spaţiu comercial, cu geamuri crăpate, fără sistem de ventilaţie care să asigure un microclimat optim conservării patrimoniului istoric. Din nouă angajaţi ai muzeului, aflat în subordinea Primăriei Huşi, au mai rămas doi: un fost muzeograf, care acum are rol de gestionar, şi un restaurator. Amândoi însearcă să salveze de la moarte mărturiile care ţin încă vie istoria acestor locuri.
”În majoritatea muzeelor, cel puţin o treime o reprezintă cioburile, în cazul nostru nu sunt 3-4% cioburi, restul sunt obiecte de- a întregul. Colecţia de arheologie este una foarte valoroasă, are piese din paleolitic, neolitic, epoca bronzului, epoca fierului, geto-dacică, chiar şi prefeudală. Avem un patrimoniu deosebit. Şi colecţiile de etnografie sunt foarte bogate. Se remarcă colecţiile de viticultură, de ţesături. Avem una dintre cele mai valoroase colecţii de covoare din zona Moldovei, nu numai ca număr, ci ca valoarea artistică, culturală. Sunt lucrate toate numai cu materiale tradiţionale, culori vegetale, au tot ce înseamnă valoare tradiţională. Condiţiile în care sunt depozitate acum le pune în pericol pentru că în primul rând spaţiul nu este adecvat din punct de vedere al microclimatului, sunt geamuri crăpate, care nu pot fi schimbate de noi, au anumite grilaje. Asta era treaba primăriei. Se ştie că spaţiul este impropriu, nu este sistem de încălzire, de ventilaţie. Iarna este ger, vara caniculă, diferenţe de temperatură enorme care dăunează patrimoniului. Noi mai restaurăm, mai coonservăm, atât cât putem”, mărturiseşte muzeograful Paul Salomeea, cel care se ocupă în prezent de gestiunea patrimoniului fostului muzeu.
”A venit domnul primar şi mi-a spus: ”domnul Salomeea ia uitaţi ce face constructorul, strică bordurile”. I-am spus că sunt câteva borduri se pot schimba. Mi-a spus scurt: ”le schimbaţi dumneavoastră cumva?” şi mi-a închis gura”, muzeograf Paul Salomeea
Mii de tone de beton, ziduri de un metru
Muzeograful Paul Salomeea afirmă, plin de mâhnire, că această clădire s-a consolidat precum o cazemată. În opinia sa, proiectul care a stat la baza reabilitării acestei clădiri a fost unul ”făcut pe genunchi”, fără o cercetare şi un studiu intens la faţa locului. Iar dovadă în acest sens sunt nenumăratele modificări de proiect care s-au impus în timpul executării lucrărilor, culminând, în urmă cu doi ani, cu decizia unei comisii din cadrul Ministerului Culturii de a sista lucrările pentru că proiectul iniţial nu mai putea continua.
”S-au făcut săpături şi interior şi exterior până la patru metri jumătate adâncime, s-a consolidat cu bare şi plase de fier beton de 15, foarte, foarte gros. Pământ evacuat până la doi metri ca să se ducă şi ciuperca, dar săpat până la patru metri jumătate. Aceste ziduri erau aproape la jumătate grosime. În interior, toţi pereţii întregii clădiri tot la fel au fost consolidaţi, cu plase din fier beton de 15, cu nituri speciale de 30/30, să fie plasa prinsă şi apoi cu beton. Asta în condiţiile în care aşa ceva nu era necesar. A spus-o şi constructorul şi cei trei diriginţi de şantier care s-au perindat. S-a lucrat aşa pentru proiectul a fost făcut pe ghenunchi, firma este din Bucureşti, aparţine unei doamne, fost director în Ministerul Culturii. O singură dată am văzut-o în perioada întocmirii proiectului. A venit a făcut nişte desene, s-a uitat în dreapta şi în stânga după care ne-am trezit cu proiectul făcut. Un proiect foarte subţirel. Nu au ştiut nici măcar de adâncimea fundaţiei”, afirmă muzeograful Paul Salomeea.
Zidurile au, după reabilitare, un metru lăţime FOTO Simona VOICU
În urma suprabetonării, spaţiile din interiorul muzeului s-au îngustat enorm, zidurile ajungând până la un metru lăţime. În zona birourilor, pe holuri se pot observa cel mai bine efectele betonării fără noimă.
”S-au cheltuit sute de mii de lei în betoane, fără să fie nevoie. Aşa a făcut proiectantul, constructorul trebuia să execute.Sunt cel puţin 5- 6 mii de tone de beton folosite aici. Când îi spuneam domnului Ivănescu de la Consint, aţi făcut aici o cazemtă în toată regula, el îmi spunea am făcut conform proiectului, să fie diplomat” povesteşte muzeograful
”Din burtă a fost făcut totul. S-au trezit cu un gol în timpul lucrărilor”
În timpul lucrărilor de reabilitare, doi muzeografi din cadrul muzeului huşean, obişnuiţi cu cercetările arheologice, au făcut săpături proprii pentru a vedea dacă adâncimea fundaţiei este cea reţinută în proiect.
”Am făcut două sondaje şi am mers până la 5,7 metri adâncime şi nu am dat de capătul fundaţiilor. Proiectantul nu a făcut niciun sondaj. Din burtă a fost făcut. Până la 4,5 m s-au făcut săpăturile, socotindu-se că până acolo merge fundaţia. Or fundaţia depăşea şi 5,7 metri cât am săpat noi la sondaje în parte de est şi în partea de nord-vest a clădirii. Constructorul când a venit a început lucrările, dar nu avea oameni. Bani erau, s-au dat şi de la Inspecţia Naţională în Construcţii şi de la Ministerul Culturii. S-au alocat sume consistente, însă nu s-a cheltuit mai mult de un sfert din bani, fondurile întorcându-se înapoi”, completează muzeograful huşean.
În spatele clădirii, s-a descoperit un beci, în timpul lucrărilor de reabilitare FOTO Simona VOICU
Paul Salomeea povesteşte că şi pentru combaterea ciupercii care afectase clădirea muzeului s-a pierdut mult timp şi fonduri consistente.
”Au venit şi biologi de la Bucureşti. Nu găseau metode. Deşi era foarte simplu, se curăţau pereţii în întregime, se scotea pământul până la o adâncime de doi metri. Prin foc sau cu raze ultraviolete, acestea erau metodele radicale. Nu le-au prevăzut absolut deloc, deşi biologii susţineau şi ei tratamentele acestea. Până la urmă s-a găsit o substanţă, s-a importat din Anglia, s-a tratat cu ea. Dar între timp noi curăţase pereţii cu flacăra de la butelie de aragaz, lemnăria fusese scoasă şi arsă. S-au prelevat probe în câteva rânduri şi s-a stabilit că ciuperca nu mai există. Dar acea substanţă s-a adus, s-au stropit pereţii cu ea. Ce efect o fi avut nu ştiu, ciuperca întredevăr nu a mai apărut, dar bani s-au cheltuit foarte mulţi”, susţine muzeograful Paul Salomeea.
Lucrările sistate din cauza gropii neprăvăzută în proiect
Lucrările de reabilitare au fost oprite în urmă cu doi ani, din cauza greşelilor de proiectare. În spatele clădirii veneau beciurile de la fostele clădiri ale moşierului Adam Mitache. Pe sub clădirea muzeului se terminau beciurile. Cum l-a efectuarea proiectului, spun foştii muzeografi, nu s-au efectuat sondaje, nu au prevăzut existenţa beciurilor. Astfel, constructorul în timpul desfăşurării lucrărilor, s-a trezit cu un gol în clădire, fără să îl aibă în proiect.
”Acum doi ani a venit comisia din partea Ministerului Culturii. L-a chemat pe proiectant, nu a venit. L-a chemat pe constructor, dirigintele de şantier, pe doamna Ursachi de la Direcţia de Cultură, care au venit. Toţi au venit au constatat şi au hotărât că proiectul nu mai poate continua, că proiectul trebuie oprit. Aici ne-am împotmolit. În anul respectiv au fost alocate fonduri însă proiectul nu s-a mai derulat.
Parte din obiectele ornamentale au început să fie furate FOTO Simona Voicu
”Începi şi eşti aproape de finalizare la o lucrare, mai bine nu începi alta şi o finalizezi pe cea aflată în lucru. Să fie ceva util”, este de părere Paul Salomeea.
Acum se aşteaptă întocmirea unui alt proiect, pentru care nu s-au dat bani. Lucrările de reabilitare, potrivit estimări stipulare în ultimul proces verbal întocmit la sistarea lucrărilor, sunt făcute în proporţie de peste 70%.
Grija primarului: ”Să nu strice maşinile bordurile!”
Deşi muzeul din Huşi este inclus de municipalitatea locală printre obiectivele turistice ale zonei, edilii oraşului nu s-a implicat în urgentarea lucrărilor de reabilitare. Nici măcar pentru tăierea buruienilor sau strângerea deşeurile aruncate în curtea muzeului situat în centrul oraşului.
Menţionăm că documentarea acestui material a avut loc în timp ce la Huşi, chiar în faţa clădirii fostului muzeu se desfăşurau manifestările dedicate zilelor oraşului. În timp ce oficialii oraşului se preocupau de tarabele şi artiştii de prim rang care urmau să ”facă atmosferă” în zonă, la doi paşi, clădirea muzeului abia se mai observa dintre bălării.
Curtea muzeului este container de gunoi pentru huşeni. La noi paşi au loc manifestările dedicate zilelor oraşului FOTO Simona Voicu
De altfel, primarul oraşului, Ioan Ciupilan, în timp ce se efectuau lucrările de reabilitare la muzeu s-a deplasat acolo pentru a-i apostrofa pe constructori că maşinile de mare tonaj îi strică bordurile. ”A venit domnul primar şi mi-a spus, domnul Salomeea ia uitaţi ce face constructorul, strică bordurile. I-am spus că sunt câteva borduri se pot schimba. Mi-a spus scurt ”le schimbaţi dumneavoastră cumva?” şi mi-a închis gura”, spune, cu năduf, muzeograful.
Paul Salomeea mai are doi ani până va ieşi la pensie. Nu mai are speranţe că va mai prinde muzeul în clădirea reabilitată şi mărturiseşte că îi va deplânge pe cei ce vor veni să lucreze la muzeu: „Eu, după atâţia ani de muncă, mă pot lăuda cu un salariu de 2.000 de lei net. Sunt norocos, am obţinut un grad de la Minister 1A, care acum nu mai există. Îl deplâng pe cel ce va vrea să vină ca muzeograf aici, se va lovi de n probleme, chiar dacă se va redeschide muzeul. Principala problemă sunt banii. De la primărie nu dau bani, vor autofinanţare. Să vedeţi cum se manifestau consilierii locali, nu produceţi bani, nu aveţi bani...”. În opinia sa, dacă nu ar fi existat greşelile de proiectare, astăzi muzeul din huşi ar fi fost redat circuitului public.
Reprezentanţii Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Vaslui recunosc, la rândul lor, că întârzierea lucrărilor ne împiedică să ne bucurăm de istoria acestor locuri.
”În decursul anilor 2013, 2014 şi 2015, instituţia noastră a iniţiat o serie de întâlniri cu factorii implicaţi (beneficiar, autorităţi locale, diriginte de şantier, constructor) în vederea finalizării lucrărilor. Amintim că în anul 2015 s-au alocat prin Planul Naţional de Restaurare suma de 100.000 Ron pentru lucrări de execuţie şi 1.500 Ron pentru asistenţa tehnică. Din păcate, întârzierea finalizării lucrărilor face ca locuitorii şi vizitatorii oraşului să nu se poată bucura de comorile trecutului din zona aceasta”, a precizat consilierul Mihai Smău, din cadrul DCPN Vaslui
Se încarcă comentariile...
